Vremea se îmbunătățește în Republica Moldova, în ultima zi a săptămânii. După o perioadă marcată de temperaturi scăzute și ploi, valorile termice încep să crească, după cum anunță meteorologii. Astfel că, duminică, minima ajunge la 3 grade Celsius, iar maximele din termometre vor varia între valorile de 10 și 14 grade Celsius. Condițiile de precipitații sunt reduse, iar Soarele se va strecura printre nori, mai ales în centrul și în sudul Basarabiei, au mai spus specialiștii.
Cresc temperaturile, duminică, în Republica Moldova
Vor fi 15 grade Celsius, la Cahul, și câte 14 grade la Briceni, Bălți, Rîbnița și Chișinău. O maximă mai scăzută se va înregistra la Ștefan-Vodă, acolo unde vor fi doar 10 grade.
Luni, 18 martie, va fi o zi parțial însorită, dar cu maxime aflate în scădere, cuprinse între valorile de 7 și 11 grade Celsius.
În România, duminică, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, conform ANM.
Valorile termice vor continua să se situeze peste cele specifice datei, cu precădere în sud și în est. Cerul va avea înnorări și în prima parte a intervalului va ploua pe arii relativ extinse în vest, centru, nord și pe arii restrânse în rest, iar noaptea îndeosebi în est și sud-est. Ploile vor fi și sub formă de aversă, iar pe alocuri vor fi cantități de apă de 10…15 l/mp.
Precipitații mixte în zona de munte
În zona montană înaltă vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la munte, dar local și temporar și în zonele joase de relief, la început în vest, sud-vest și centru, apoi și în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 10 și 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 7 grade. Dimineața și noaptea, izolat, se va forma ceață.
În Capitală, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în a doua decadă a lunii martie. Cerul va fi temporar noros, iar în cursul nopții probabilitatea pentru ploaie va fi ridicată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 16…18 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade.