Vreme caldă în Republica Moldova, precipitațiile își fac simțită prezența doar sporadic

Sursa foto: dreamstime.com

Vreme caldă, astăzi, în Republica Moldova, cu temperaturi aflate pe un trend ascendent, după cum au informat specialiștii meteo. Ploile nu-și vor mai face apariția, marți, 26 martie, decât izolat, în partea de nord, dar precipitațiile nu vor fi însemnate din punct de vedere cantitativ. Maximele ajung, de la regiune la regiune, la valorile de 12 - 14 grade Celsius. Minima va ajunge la 0 grade Celsius.

Vor fi 14 grade Celsius la Cahul, 12 la Briceni, Chișinău, Rîbnița și Bălți, iar la Ștefan-Vodă se va înregistra o valoare de 11 grade. Parțial, cerul va fi acoperit de nori.

Temperaturi ridicate în Republica Moldova

Mâine, Soarele va străluci nestingherit pe cer, în toate zonele, mai puțin la Cahul, în sud, acolo unde va fi acoperit de nori.

Azi, în România, vremea devine mai rece, față de ziua precedentă însă valorile termice tot vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.

Temperaturile maxime se vor situa, în marea lor majoritate, între 13 și 20 de grade Celsius, iar cele minime între 2 și 6 grade Celsius.

Sursă Dreamstime

Local sunt șanse de precipitații în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, dar și în zona de munte.

Cerul va fi în mare parte înnorat și nu sunt prognozate ploi. Vântul va sufla slab și moderat. Ziua, temperatura se va situa în jurul valorii de 13- 16 grade Celsius, iar noaptea gradele din termometre vor coborî până la aproximativ 8 grade Celsius.

Ce temperaturi se vor înregistra, marți, 26 martie, în marile orașe ale țării:

Timișoara: 16 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 42%, Vânt: 14 km/h

Oradea: 15 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 42%, Vânt: 13 km/h

Baia Mare: 13 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 55%, Vânt: 14 km/h

Cluj Napoca: 13 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 43%, Vânt: 14 km/h

Sibiu: 13 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 39%, Vânt: 16 km/h

Alba Iulia: 14 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 46%, Vânt: 13 m/h

Craiova: 13 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 44%, Vânt: 19 km/h

Târgu Jiu: 14 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 43%, Vânt: 11 km/h

Suceava: 8 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 61%, Vânt: 11 km/h

Bacău: 12 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 51%, Vânt: 14 km/h

Botoșani: 10 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 58%, Vânt: 14 km/h

Miercurea Ciuc: 9 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 54%, Vânt: 8 km/h

Brașov: 10 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 57%, Vânt: 11 km/h

Ploiești: 13 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 58%, Vânt: 11 km/h