Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) informează că în primele cinci luni ale anului au fost acordate vouchere de vacanţă în valoare de 22,5 milioane de euro. În ultimii doi, potrivit ANAT, valoarea voucherelor de vacanţă date bugetarilor ar fi crescut de zece ori.
Adrian Voican, unul dintre cei mai activi reprezentanți ai ANAT a declarat, la Mamaia, că din ianuarie până în luna mai 2018 au fost acordate vauchere de vacanță în valoare de 22,5 milioane de euro, de 10 ori mai multe decât în aceeași perioadă a lui 2017. “Piaţa o aşteptăm undeva la 400-500 de milioane de euro dacă toţi bugetarii ar primi vouchere. Ştiu că o parte din ei nu primesc, cei din Apărare și din MAI. Durata de valabilitate a voucherele este de un an de zile, deci dacă se dau până în noiembrie anul ăsta pot fi folosite până în noiembrie anul viitor. Dacă le-am fi avut în toţi aceşti 10 ani de când s-a dat prima oară ordonanţa din 2009 pe vouchere de vacanţă, vă daţi seama ce ar fi fost în economia românească cinci miliarde de euro, în turismul românesc”, a spus Adrian Voican, într-o conferință de presă.
Cele mai multe vauchere de vacanță ajung, potrivit reprezentantului ANAT, în hotelurile de trei, patru și cinci stele din șară. “Datorită acestui proces cu vouchere de vacanţă foarte multe unităţi neclasificate sau care erau în zona gri a turismului au trecut în zona clasificată, în zona oficială. Asta aduce mulţi bani statului român prin fiscalizarea turismului. Am ajuns astăzi la aproape 13 mii de unităţi ceea ce înseamnă dublu faţă de acum 4-5 ani când erau 6200 de unităţi”, a precizat tour operatorul Adrian Voican.