Miracolul votului din 16 noiembrie să ne rămână imprimat pe retină și astfel să putem spune, în sfârșit, că momentul 0 a sosit... cu 25 de ani întârziere, dar a sosit.
Autor: Ionuț- Cătălin Olteanu, student
George Orwell spunea că „un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice”. Votul din 16 noiembrie a fost considerat istoric, revoluţionar. Euforia iniţială ne-a transformat, dintr-un popor complice, într-un popor conştient de puterea sa.
A fost o redescoperire a votului ca necesitate democratică. Dar, şi mai important, a fost unul din puţinele momente în care am ales o idee. Klaus Iohannis a fost şi este o idee – a bunului simț, a seriozităţii germanice, care încă ni se prezintă sub o lumină a fascinaţiei, a plictisului discursiv ridicat la rang de artă – opusă aceleia clasice, pe care o recunoaştem la tot pasul, fie că vorbim de locvacitatea goală, fadă a celor care ne reprezintă sau că vorbim de laxitatea morală în care se scaldă politicienii din toate partidele. Paradoxal, cele două dezbateri televizate neau ajutat să disociem, dacă mai era nevoie, între modelul de conducere reprezentat de domnul Ponta şi cel reprezentat de domnul Iohannis.
Ne-au ajutat să proiectăm modelul comportamental prezidenţial din următorii 5 ani. Iar ajutorul decisiv a venit din străinătate, de la acei români care nu au acceptat bătaia de joc a autorităţilor. Bătaia de joc suportată de ei a fost suportată şi de noi, iar răzbunarea noastră a fost dulce, legală, morală, corectă – votul.
Un alt mobil al speranţei izvorâte din momentul 16 noiembrie îl reprezintă implicarea activă, efectivă a tinerilor. Protestele din marile oraşe în favoarea înfiinţării de noi secţii de vot, în favoarea unui drept constituţional fundamental ne-au arătat că forţa noastră stă în solidaritatea de care putem şi trebuie să dăm dovadă. Nu am ieşit în stradă pentru salarii şi pensii, pentru o democraţie a intestinului, ci pentru noţiuni abstracte cum ar fi statul de drept, justiţie independentă, drept de vot. Miracolul votului din 16 noiembrie să ne rămână imprimat pe retină şi astfel să putem spune, în sfârşit, că momentul 0 a sosit...cu 25 de ani întârziere, dar a sosit.