Varujan Vosganian: Nu putem evita în PNL discuţia despre Voiculescu

Liderii PNL au păreri împărţite privind verdictul de colaborare cu Securitatea primit de Dan Voiculescu. Unii dintre ei cer o discuţie serioasă în partid, iar alţii îl îndeamnă pe Voiculescu să se retragă din viaţa politică.

"În PNL nu putem evita o discuţie pe această chestiune", a comentat scurt pentru EVZ Varujan Vosganian verdictul dat de instanţă în cazul Voiculescu. Întrebat dacă, în noul context, PNL ar trebui să-l mai susţină pe Voiculescu la funcţia de preşedinte al Senatului, aşa cum apare de altfel şi în protocolul Alianţei dintre PNL şi PC, vicepreşedintele PNL a spus: "Eu nu am votat acel protocol cu PC din varii motive, astfel încât să reasum ceva ce nu am votat e cel puţin ciudat. Ar trebui să-i întrebaţi pe cei care au votat dacă îşi menţin opţiunea". "Am înţeles că sunt unii care încearcă să arunce şi asupra PNL consecinţele acestei decizii, ori eu cred că dacă în ceea ce priveşte viitorul putem aprecia la modul colectiv prestaţiile oamenilor politici, în legătură cu trecutul de până în 1990, nu accept fotografii de grup. Nu accept să se arunce asupra PNL o imagine negativă care să decurgă dintr-o astfel de decizie", a continuat Vosganian. Domnul Voiculescu ar trebui să se retragă din orice funcţie Şi vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu consideră că în partid e necesară o discuţie despre situaţia lui Voiculescu. "Cred că dacă, într-adevăr, există dovezi că Dan Voiculescu a colaborat cu securitatea, ca poliţie politică, trebuie avută o discuţie în USL", a spus el, citat de Agerpres. Deputatul PNL Ludovic Orban susţine că preşedintele fondator al PC ar trebui să se retragă din orice funcţie publică dacă vrea să nu afecteze alianţa. "În mod normal domnul Voiculescu ar trebui să se retragă din orice funcţie publică sau politică. Dacă vrea cu adevărat să nu afecteze PNL şi alianţa în general, trebui să facă un pas înapoi", a afirmat Orban, citat de Agerpres. Voicu: "USL nu e alianţă între persoane" Pe de altă parte, Mihai Voicu, purtărorul de cuvânt al partidului, crede că subiectul colaborării conservatorului cu securitatea nu are nicio relevanţă, având în vedere că alianţa PNL - PC s-a făcut între două partide şi nu între persoane. "Nu e un subiect de relevanţă, pentru că USL e făcută între partide şi nu între persoane. Nu e subiect închis din punct de vedere juridic. Am înţeles că procesul va continua la CEDO. Nu e subiect de relevanţă pentru România în acest moment. Avem probleme mult mai grave", a spus el, adăugând apoi nici PDL nu are o atitudine de disociere faţă de parlamentarii care un primit un astfel de verdict.   La rândul săi, Puiu Haşotti, liderul grupului USL din Senat, consideră că verdictul CNSAS este o chestiune personală a lui Voiculescu. "Poate ataca decizia la o instanţă europeană. Nu este nici primul, nici ultimul şi nici singurul în această situaţie. La CNSAS nu s-a studiat nici 20% din totalul documentelor, vor aparea şi alte surprize. Pentru domnul Voiculescu, care e membru în grupul senatorial pe care îl conduc, este o chestiune personală", susţine Puiu Haşotti. (Feri Predescu)