Trei modele din gama producătorului auto suedez Volvo intră sub incidența acestui demers - compactul C30, berlina S40 și breakul V50.
Volvo va verifica la service 29.299 de autoturisme din gamele C30, S40 și V50, a anunțat producătorul auto suedez.
Potrivit ”carscoop.com”, toate mașinile Volvo din lotul în cauză sunt echipate cu transmisie manuală cu 6+1 rapoarte – acesta fiind și reperul cu posibile probleme.
Volvo suspectează că, din cauza unei deficiențe în procesul de asamblare, schimbătorul de viteze poate refuza, la un moment dat, să selecteze treapta dorită sau să ajungă la punctul neutru.
Toate mașinile care vor fi verificate și, dacă e necesar, reparate gratuit de distribuitorii Volvo la nivel mondial, fac parte din loturi produse în ultimul an.