Voltaj: „Unii au spus că am furat piese”

Trupa, care şi-a lansat ieri videoclipul noului single, „Vara trecută”, spune că a renunţat la coveruri din cauza criticilor.

Trupa Voltaj îşi lansează în curând cel de-al optulea album, motiv pentru care, pe 25 iunie, va susţine un concert care se anunţă spectaculos, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Lansarea lui „V8”, programată iniţial pe 25 mai, a fost amânată din cauza unor probleme organizatorice, însă va avea loc înainte de show-ul din Capitală. Ieri, formaţia şi-a prezentat pentru prima dată videoclipul noului single, „Vara trecută”, la emisiunea „Happy Hour”, iar de azi va fi difuzat pe canalele de muzică. Clipul filmat pe plaja de la Vadu e semnat de un regizor laureat cu Palme d’Or, Marian Crişan.

În cele zece piese noi, şi tot atâtea rămase încă în studio, trupa (Călin Goia - voce, Gabi Constantin - chitară, Valeriu Ionescu - bas, Oliver Sterian - tobe, Bobby Stoica - clape) promite o abatere de la vechiul stil. „Am renunţat la ideea coverurilor, pentru că am fost înteleşi greşit”, spune solistul Voltaj, Călin Goia, într-un interviu acordat „Evenimentului zilei”. EVZ: „V8”, semnat Voltaj ... Călin Goia: Albumul „V8” este albumul cu numărul opt din cariera trupei, un material la care am lucrat doi ani şi jumătate. Are nouă piese şi un bonus track, un remix la piesa „Dematurizare”. Primul single se numeşte „Vara trecută” şi rulează deja la radio şi urmează să se difuzeze şi pe posturile de muzică. Câteva detalii despre concert? Va fi foarte special şi de mare anvergură, genul de concert pe care îl facem numai în cadrul lansărilor. Vor fi mulţi waţi de sunet, foarte multe lumini, scene mobile, multe ecrane, grafică, efecte pirotehnice. Va fi ca un spectacol de „afară”, ceea ce implică foarte multe costuri. De asemenea, vom avea şi invitaţi speciali, printre care Damian &Brothers şi DJ Sava. De ce va fi unul foarte special? Este unul special pentru că vor fi momente pe care nu le vom repeta apoi în alte concerte din ţară. Concertul este unicat. Totodată, ne-am gândit să începem să lansăm DVD-uri cu concerte de-ale noastre, deja avem trei, iar concertul de la Polivalentă va apărea pe DVD cel mai probabil în toamnă. Avem deja contracte semnate pentru şapte concerte, vara, în discoteca „Tineretului” din Costineşti. Privind în urmă, de la primul album şi până la cel de acum... Este o diferenţă foarte mare, pornind de la vocea mea, de la mesaje. E normal să evoluezi, sperăm noi că într-adevăr am evoluat. Şi chiar dacă stilul Voltaj rămâne acelaşi, sunt mari deosebiri de sound, de manieră de interpretare. Există piese de dragoste cu mesaje de încurajare către lucrurile frumoase şi bune. Apoi e vorba despre viaţa noastră şi a prietenilor noştri. Aşa cum există piese ca „Albinutza”, din perioada când zburam din floare în floare, la fel şi unele ca „Scrisoare”, de când eram îndrăgostiţi. În concluzie, păstrăm aceeaşi linie. Există vreun cover al vreunei piese pe noul album? Am renunţat la ideea coverurilor, pentru că am fost înteleşi greşit. E considerat furt. Mie mi se pare interesant să vezi cum un artist interpretează piesa unui alt artist, într-o manieră puţin diferită, adaptată. În plus, un cover se face după un hit şi tocmai prin asta aduci piesa în atenţia unui alt public, mai tânăr, piesă pe care nu a auzit-o la momentul lansării. Noi am vrut să cântăm, în manieră proprie, melodii care ne-au plăcut foarte mult. Bineînţeles că piese precum „Asta-i viaţa” sau „Hai sus!” sunt încă în repertoriul nostru şi lumea le aşteaptă şi le cântă la concerte, însă au fost şi voci care au spus că le-am furat. Oricum, toată cariera noastră se bazează pe piese originale, coveruri avem numai patru, dintre care cântăm doar două. Avem destule piese originale, aşa că nu e nevoie să ne sprijinim pe muzica altora... Sunteţi de 11 ani împreună. E vreun cod secret pe care îl respectaţi? Pur şi simplu am avut norocul să ne găsim. Suntem oameni diferiţi, fiecare dintre noi are un talent al său, ştie la ce e mai bun şi la ce e mai puţin bun - muzică, versuri, manageriat -, ne completăm, nu există orgolii, nu facem muzică doar ca să apărem la TV sau pentru a face bani. Facem doar din plăcere şi asta ne ajută să rezistăm şi acum, după 11 ani.

"Am renunţat la ideea coverurilor, pentru că am fost înţeleşi greşit. E considerat furt. Noi am vrut să cântăm, în manieră proprie, piese care ne-au plăcut foarte mult." - Călin Goia, solist Voltaj