Voiculescu: Traian Băsescu va fi suspendat până la 25 martie 2011

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, susţine, într-un interviu acordat Agerpres, că "există premise parlamentare ca, până la 25 martie 2011, preşedintele Traian Băsescu să fie suspendat din funcţie".

"Din momentul în care vom avea majoritatea în Parlament, vă garantez că Guvernul Boc şi preşedintele Băsescu vor răspunde în faţa românilor. Sunt premise parlamentare ca, până la 25 martie, Traian Băsescu să fie suspendat", a spus Voiculescu. În scenariile sale, conservatorul se bazează, ca şi ceilalţi lideri din opoziţie, pe două ipoteze: ieşirea UDMR de la guvernare şi negocieri cu parlamentari ai puterii care să trădeze actuala majoritate. Voiculescu susţine că unificarea opoziţiei va influenţa decisiv clasa politică, inclusiv UDMR. "În noul context, UDMR va trebui să se poziţioneze explicit: devine partener cu cea mai importantă forţă politică din România sau rămâne lângă actualul regim. Iar această decizie trebuie asumată cât mai repede. Varianta unei amânări prelungite nu există. Oricum, se conturează deja soluţii alternative pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare", a explicat Voiculescu. El a mai spus că obiectivul alianţelor din opoziţie pentru acest an este schimbarea guvernului. "Am anunţat deja că, după constituirea Alianţei PSD-PNL-PC, obiectivul următor este schimbarea majorităţii. În Senat, Opoziţia mai are nevoie de un un singur vot. Sunt senatori din actualul arc guvernamental care nu mai acceptă să fie responsabili pentru dezastrele cuplului Băsescu-Boc", a spus Voiculescu.