Dan Voiculescu: Valentin Stan are o criză de identitate

După ce omul cu laptopul l-a luat peste picior pe Dan Voiculescu chiar la Antena 3, acesta i-a dat replica, spunând că Valentin Stan are o criză de identitate.

Liderul conservator i-a răspuns lui Stan prin intermediul blogului, fără să-i menţioneze numele şi referindu-se la el drept "un realizator de la Antena 3" care e "tensionat de realizările colegilor săi". "Un domn care traversează, se pare, o criză de identitate, a căutat cu disperare un subiect care să îi asigure o performanţă relevantă. Fără să mai stea pe gânduri, domnul în cauza a organizat un spectacol strident, într-o seară de vineri, către miezul nopţii, moment în care, susţin specialiştii, persoanele părăsite (de încredere şi inspiraţie) sunt capabile de orice exces în speranţa unui dram de atenţie", scrie Dan Voiculescu.

Acesta spune că nenumitul realizator "a uitat de public şi s-a căutat pe sine". "Să se mai caute", îi recomandă el lui Stan. Săptămâna trecută, Stan îl ironizase pe Voiculescu, afirmând că acesta nu cunoaşte Constituţia, în contextul demersului de suspendare a şefului statului iniţiat de USL. "Oare cât de deştepţi sau cât de proşti om fi toţi românii să înghiţim, prin reprezentanţii noştri în vârful Opoziţiei asemenea tâmpeniiŢ, a comentat Stan. CITIŢI ŞI: Valentin Stan i-a dat lui Dan Voiculescu cu "laptopul" în cap în direct la Antena 3