Dan Voiculescu ameninţă cu o nouă suspendare a lui Traian Băsescu. Suspendarea şefului statului este una dintre temele preferate ale preşedintelui fondator al PC. De altfel, Voiculescu a anunţat, în mai, cu mare acurateţe planul de suspendare din această vară. În plus, după ce Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni, la finalul lunii august, Voiculescu a spus, din nou, că şi-ar dori suspendarea acestuia.
Ieri seară, Voiculescu a afirmat că preşedintele trebuie din nou suspendat pentru că, după alegeri, există "pericolul" ca Traian Băsescu să nu-l numeasca pe Victor Ponta premier şi să nominalizeze un alt membru USL "care nu va fi decât unealta lui pentru distrugerea USL-ului". "Băsescu îl va chema pe Ponta la negocieri, iar acesta nu se va duce. Dar se vor găsi oameni din PSD care să se ducă şi să accepte să facă Guvern fără Victor Ponta. Apoi, va fi chemat Crin Antonescu şi, aşa cum îl cunosc eu, nu se va duce la Cotroceni, dar va fi cineva din PNL care va discuta cu Traian Băsescu. Li se vor promite ministere, funcţii, se vor întoarce în partide şi îşi vor convinge colegii să facă Guvern în aceste condiţii. Asta se va întâmpla şi vom avea un Guvern condus de oameni aflaţi la mâna lui Traian Băsescu", a prevestit Dan Voiculescu. Obsesia lui Voiculescu- să scape de Traian Băsescu Dan Voiculescu nu este străin nici de acţiunea de suspendare şi demitere a şefului statului din această vară. Cu doar câteva săptămâni înainte de suspendare, patronul Antenelor estima cu mare precizie calendarul desfăşurării evenimentelor. Astfel, pe 1 mai, în cadrul unui interviu acordat tot Antenei 3, Voiculescu spunea că legea referendumului va fi modificată, preşedintele va fi suspendat, iar referendumul va fi organizat în 30 de zile de la suspendare. Voiculescu concluziona că Traian Băsescu nu va prinde Revelionul în funcţia de preşedinte.
"Dacă nu-şi dă demisia în următoarele 30 de zile va fi suspendat în 60 de zile, avem o mică problemă, a modificat în mod criminal legea referendumului. Vom avea o mică problemă să modificăm, dacă eşti ales cu majoritate simplă să fii demis cu majoritate simplă. Va fi suspendat în 60 de zile, avem 30 de zile până la referendum, după care vom avea alegerile prezidenţiale în acelaşi timp cu cele parlamentare, în noiembrie sau octombrie. Nu va apuca Revelionul ca preşedinte", a explicat, atunci, Dan Voiculescu. În timpul campaniei de demitere din această vară şi Traian Băsescu a susţinut că decizia pentru suspendarea sa era luată de mult, "graficul" fiind anunţat chiar de Dan Voiculescu.
"Momentul culminant, decizia de a se trece la suspendarea preşedintelui se luase de mult, a anunţat graficul chiar Dan Voiculescu, şi ea a fost respectată milimetric. Acest lucru s-a petrecut în numele puşcăriabililor din politica românească", a spus şeful statului. Obsesia lui Dan Voiculescu pentru suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu a ieşit din nou la suprafaţă la nici câteva zile după ce Curtea Constituţională a invalidat, la sfârşitul lunii august, referendumul de demitere a şefului statului. Acesta a precizat că la sfârşitul lunii octombrie sau la începutul lui noiembrie este posibilă o nouă suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. "O consider posibilă şi legitimă (o nouă suspendare, n.red.). Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu, iar articolul 95 din Constituţie permite fără nicio problemă declanşarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, dacă se va mai iniţia o asemenea procedură, ar fi recomandabil să se desfăşoare la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetăţeni şi din raţiuni economice", a spus Voiculescu. Dan Voiculescu şi Crin Antonescu, îngrijoraţi că Victor Ponta nu o să mai fie premier Invitat la emisiunea "După 20 de ani", preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat că Traian Băsescu va fi suspendat din nou, la sfârşitul acestui an, dacă nu îl va numi premier pe Victor Ponta, în ipoteza în care USL câştigă alegerile. Şi preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu a argumentat că preşedintele trebuie suspendat pentru că, există "pericolul" ca Traian Băsescu să nu-l numeasca pe Victor Ponta premier şi să nominalizeze un alt membru USL "care nu va fi decât unealta lui pentru distrugerea USL-ului". Dan Voiculescu- "Rasputin de România" Cotidianul francez Le Monde a publicat un articol despre Voiculescu, pe care l-a numit "Rasputin de Bucureşti." În acesta, jurnalistul François Marti îl acuză pe Voiculescu că ar fi "orchestrat din umbră" criza politică, ar controla actuala guvernare şi că doreşte să controleze justiţia.
"I se spune "Varanul." Cu vârsta, faţa frumosului bărbat a ajuns să evoce această şopârlă. Dan Voiculescu, în vârstă de 66 de ani, este creierul care a orchestrat din umbră criza politică care a zguduit România în ultimele luni de zile. Pe 1 mai, el nu a ezitat să prezinte public ruta pe care se va duce la destituirea preşedintelui de centru dreapta, Traian Băsescu, la Antena 1, canalul său de televiziune.
Scenariul a fost aproape perfect. Pe 6 iulie, Parlamentul în vigoare l-a suspendat pe preşedintele acuzat de opoziţia de stângă în mod oficial de "derivă autoritară." Aşa cum a prevăzut acest om de afaceri bogat, a fost organizat apoi un referendum de guvernul de stânga pentru a îl înlătura pe şeful statului, Dar operaţiunea a fost în cele din urmă răsturnată, din cauză că Curtea Constituţională a invalidat, pe 21 august, consultarea populară. Ca motiv: cvoruimul obligatoriu de 50% din electori nu a fost întrunit. După două luni de psihodramă politică, Traian Băsescu şi-a reluat atribuţiile.
Determinarea lui Dan Voiculescu împotriva şefului statului depăşeşte cadrul animozităţii personale. Dacă "Rasputin de Bucureşti" este atât de aţâţat, este din cauză că operaţiunea "mâini curate," lansată de preşedintele Traian Băsescu pentru lupta împotriva corupţiei, riscă să îi destabilizeze imperiul", nota Le Monde, la începutul lunii septembrie.
CITIŢI ŞI:
- Apocalipsa după Voiculescu: "Cineva din PSD şi cineva din PNL vor trăda după alegeri şi vor face Guvernul fără Ponta şi Antonescu"
- Ion Cristoiu: Voiculescu, în stare de orice când e vorba de Traian Băsescu