Dan Voiculescu atrage atenţia într-o postare pe blogul său asupra efectului globalizării, care, consideră el, aduce în mod automat creşterea inegalităţii
"În opinia mea, efectul negativ al globalizării determină creșterea inegalității. Iar, în mod evident, efectele acestei inegalități sunt mai pregnante în perioade de criză. Concluzia mea este că sistemul capitalist în forma sa monopolistă nu va rezista ca sistem.
După mai mulți ani a venit și confirmarea Fondului Monetar Internațional care susține că austeritatea este rea și datoriile sunt bune. Deci globalizarea și austeritatea pun în pericol creșterea economică. Este o necesitate istorică apariția unei noi paradigme care să contureze noul sistem politic, economic și social mondial.
Vorbesc despre sistemul umanist care va încerca să facă suma principiilor sistemelor de până acum și care va demonstra că pe glob există din abundență capital financiar și capital uman. Ceea ce lipsește este inițiativa privată, dezvoltarea intensivă a antreprenorilor în paralel cu controlul sever al marilor corporații economico-financiare-bancare.
Am expus parțial aceastăa teorie și într-una din cărțile mele. Se pune problema schimbării paradigmei existențiale prin creșterea determinantă a rolului naturii umane în evoluția societății globale. În acest context, doresc să supun dezbaterii oamenilor de știință din domenii diferite o dilemă la care eu însumi nu am găsit răspuns: Cum promovăm creșterea competitivității și cum limităm efectele competiției? La scară globală, această dilemă trebuie elucidată cât mai repede cu putință.
Sunt deschis opiniilor și dezbaterilor, astfel încât împreună, cât mai repede, să reușim să oprim adâncirea prăpastiei care ar putea să ne producă mari prejudicii în următoarele decenii.", a scris Dan Voiculescu pe blog-ul său.