Relatările din jurul Episcopului de Huși au atins punctual culiminant. Înaltului prelat ar fi nutrit dorințe și sentimente sexuale pentru un participant la Vocea României.
“Preasfintitul” Husilor îsi fãcuse obiceiul sã îsi aleagã victimele sexual de la seminarul pe care îl preda. Alexandru, fost seminarist, dezvãluie motivul pentru care, în 2012, nu mai putin de 8 elevi seminaristi au fost lãsati corigenti, apoi repetenti, de cãtre PS Corneliu, chiar în ultimul an de studiu.
Alexandru spune cã Episcopul pusese ochii pe frumuselul Ionut Bîgea, seminaristul de loc din Bârlad, care a participat si la Vocea României. Bîgea, pasionat de muzicã, era si dirijor al corului scolii. Nu ar fi vrut în ruptul capului sã cedeze avansurilor insistente ale Preasfintitului Corneliu si, atunci, din rãzbunare, acesta l-ar fi lãsat si pe Bîgea, si el, dar si pe alti 6 colegi repetenti, chiar în clasa a XII-a.
“A slujit si cât a fost oprit de la slujire. A participat la aniversarea a 10 ani de la absolvire, a unei promotii”, spune fostul seminarist, prezentând mai multe poze cu PS Corneliu, fie în Bisericã, fie la clasã, la catedrã, în fata fostilor absolventi, scrie Vremea Nouă.
“Toatã lumea stia de filmarea aceea, de la cel mai mic, pânã la cel mai mare”, spune, acum, Alexandru, referindu-se la imaginile cu continut sexual explicit, în care PS Corneliu îsi dã pe fatã orientarea sexualã. Tânãrul abia acum povesteste faptul cã necazul care s-a abãtut în 2012 asupra lui si a altor 7 colegi de clasã, s-a tras tocmai de la aceastã patimã sexualã a Preasfintitului.
Alexandru sustine cã Episcopul pusese ochii pe Ionut Bîgea, colegul lor, care era si dirijor al corului, dat fiind cã avea un deosebit talent muzical. Pentru cã era frumusel si istet, Preasfintitul a pus ochii pe el si a început sã îi facã avansuri. Bãiatul însã l-a respins fãrã sã ezite, ba a mai si povestit cu colegii despre gesturile nesimtite ale Episcopului. Aceasta însã avea sã le aducã repetentia chiar în clasa a XII-a, cãci Preasfintitul, lovit în orgoliu, a reactionat în stilul sãu caracteristic: i-a lãsat corigenti si, apoi, în varã, vãzând cã Bîgea nici vorbã sã-i cedeze, i-a lãsat repetenti. Bãietii au fost nevoiti sã plece, fiecare încotro a putut, la alte scoli din judet, pentru a putea face încã odatã ultima clasã de liceu. Alexandru si Ionut Bîgiu au mers la liceul “Mihai Eminescu” din Bârlad, unde au terminat studiile, mai scrie presa locală.