ÎNREGISTRĂRI. Vlad Constantinescu, un băiat din Bucureşti, dublează vocile personajelor din filme şi desene animate. Când nu e în studio, are roluri în reclame şi, câteodată, chiar în filme.

Dacă şi-ar povesti debutul în televiziune, şi-ar aduce aminte foarte bine episodul „Copiii spun lucruri trăsnite”, la care a participat când avea puţin peste 4 ani. Pentru detalii îl ajută mama, care completează amănunţit debutul la emisiunea pentru copii, dar şi în dublarea vocilor unor personaje din desene animate. „Atunci făceam modeling, şi Virgil Ianţu mi-a spus să fac câţiva paşi prin studio”, îşi aduce aminte băiatul. În schimb, mama ştie perfect momentul în care Vlad a spus cel mai trăsnit lucru: „Când mama pleacă de acasă pentru câteva luni, tata are grijă de mine şi-mi dă de mâncare”.

Acum, elev în clasa a VI-a la Colegiul German Goethe, Vlad îşi împarte timpul liber între studioul de înregistrări, mersul pe bicicletă, câteva acorduri la chitară şi, mai rar, o sesiune de jocuri pe calculator. Chiar dacă este oricând pregătit pentru critica prietenilor şi colegilor de la şcoală, Vlad spune că primeşte, din partea lor, feli citări şi încurajări: „Unii spun că ar vrea şi ei să facă asta, alţii că este foarte bine, că am o voce foarte mişto”.   Dalmaţian în primul rol

Pentru dublajul primului desen animat, Vlad a participat la un casting şi a luat rolul fără niciun fel de problemă: „Aveam 8 ani şi am luat selecţia pentru că vocea mea semăna cu cea a personajului din «101 Dalmaţieni». Era un câine mic, lider în gaşca lui. De atunci, cei de la studio au văzut că lucrez uşor şi bine, şi mă cheamă oricând au un personaj care mi se potriveşte”.

Pentru două episoade animate şi câteva sute de replici înregistrate, Vlad stă în studio cam trei ore: „Se trag şi duble. Uneori mai greşesc un cuvânt sau o intonaţie. Se mai întâmplă. Dacă personajul are o voce mai ridicată, îmi ia mai mult timp să înregistrez. În schimb, dacă este o voce normală sau mai piţigăiată, cum e a mea, este foarte uşor”. Înregistrări pe bandă

Din faţa microfonului, Vlad este ghidat de „domnul de la butoane”, care reglează sunetul, şi de regizorul care-l ajută cu replicile sau cu accentul potrivit al cuvintelor.

Cu toate astea, munca alături de „oameni mari” îl face să se simtă relaxat în studio, iar pentru echipă este băieţelul care lucrează frumos şi repede: „Ei mă tratează ca de la egal la egal, însă eu nu pot, pentru că sunt mai mari”.

Vlad lucrează la un film sau un desen animat înainte sau după şcoală, „cum pică”. N-a ţinut socoteala lor, dar o numărătoare rapidă i-a arătat că, de cinci ani, a dublat peste opt producţii. Dintre cele la care a lucrat cu cea mai mare plăcere, doar «Peter Pan» şi «Finding Nemo» îi vin în minte. La premieră îi face plăcere să se asculte şi să vadă rezultatul. „De obicei îmi place ce iese”, spune, zâmbind, Vlad.

Chiar dacă posturile de desene animate oferă copiilor zeci de variante, Vlad spune că producţiile moderne sunt, oarecum, robotizate: „Nu mi se mai par la fel de interesante încât să stau cinci ore cu ochii în televizor, cum făceam când mă uitam la «Scooby Doo»”. Epi sodul „ochii în televizor” a fost tratat de părinţi, treptat, cu ieşiri în parc şi călătorii. „Pleca de la televizor şi se du cea la calculator. Nu rezolvasem nimic, dar a înţeles singur că nu-i prea bine. Este material bun”, îl completează mama.   Remunerare cât pentru un copil

Faptul că poate câştiga ceva bănuţi din înregistrări nu l-a încântat prea tare pe Vlad. Ar face treaba asta oricând şi fără bani, doar din plăcerea cu care merge la studio.

Cu toate astea, mama lui îşi aduce aminte că primul lui câştig din dublarea desenelor animate a venit înaintea unei călătorii în străinătate: „Luase atunci vreo câteva milioane şi mi-a spus «mamă, hai să schimbăm bănetul ăsta!». A fost un pic dezamăgit când a văzut că banii erau doar o hârtie în euro”.   PRIETENIE Mama, cel mai fidel ascultător

Deşi a participat aproximativ la toate emisiunile pentru copii, mama lui Vlad spune că toată nebunia a început de la „Copiii spun lucruri trăsnite”. După asta au urmat apariţiile în mai multe spoturi publicitare şi chiar un rol într-un film. Este primul „fan” al copilului şi, de fiecare dată când animaţiile pe care le dublează ajung la televizor, la cinematograf sau pe DVD, îşi anunţă toţi prietenii şi toată familia: „Uneori îmi vine să plâng pentru că are replici unde spune «Ce faci, mama?» şi tresar. Este vocea pe care o aud în fiecare zi, e aşa cum vorbeşte cu mine”. Nu l-a oprit niciodată să facă ce vrea pentru ca Vlad să înveţe ceva nou. La 13 ani, copilul spune că abia aşteaptă următoarea sesiune de înregistrări: „Voi face asta atât timp cât mă vor chema. Cu cât mai des, cu atât mai bine”.