Vladimr Putin, pe urmele BESTEI teroriste. "John Jihadistul" este căutat de liderul de la Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin se pregăteşte să trimită trupe speciale în Siria, cu scopul de a-l prinde pe jihadistul de origine britanică, pe numele lui real Mohammed Emwazi. Bărbatul în vârstă de 27 de ani, care a executat numeroşi prizonieri în faţa camerei de luat vederi, este principala ţintă pentru Putin. O altă persoană vizată este liderul ISIS Abu Bakr al-Baghdadi, scrie Daily Mail.

 

„Unii se tem că forţele speciale ruse vor viza personaje cheie din ISIS, precum „John jihadistul” şi liderul grupării, Abu Bakr al-Baghdadi. O lovitură de succes împotriva acestor doi ucigaşi ar fi o oportunitate de propagandă imensă.

Putin ar putea spune apoi că tacticile sale radicale au realizat ceea ce Occidentul se străduieşte de ceva timp. Ar fi o lovitură devastatoare pentru prestigiul SUA”.

„John jihadistul” a devenit cunoscut după ce a apărut în mai multe clipuri cu execuţiile ISIS, în care îşi asumă cu sânge rece „rolul” de călău, scrie Daily Mail.

Acesta a decapitat mai mulţi prizonieri, printre care jurnalistul american Steven Sotloff, britanicii David Haines şi Alan Henning şi un alt american, Peter Kassig.

La începutul acestei luni, premierul britanic David Cameron a spus că îl vrea pe „John jihadistul” „mort sau viu”, promiţând că va dubla numărul de drone care atacă ISIS (gruparea teroristă Stat Islamic).

Premierul a spus că este pregătit să trimită trupele speciale SAS în căutarea teroriştilor care vor să organizeze atentate în Marea Britanie.