Președintele Vladimir Putin a fost văzut la o slujbă de Paște organizată de Biserica Ortodoxă Rusă. Liderul de la Kremlin a stat lângă patriarhul Kirill, care încurajează continuarea războiului din Ucraina.
Președintele Vladimir Putin a participat duminică la o slujbă de Paște organizată de Biserica Ortodoxă Rusă, care a încurajat continuarea războiului din Ucraina. Liderul de la Kremlin a fost îmbrăcat într-un costum închis la culoare, cămașă albă și cravată mov închis.
El a fost surprins ținând în mână o lumânare roșie aprinsă la slujba de la miezul nopții. Vladimir Putin a s-a închinat de mai multe ori în timpul ceremoniei, cunoscută drept Divina Liturghie. Când patriarhul Kirill a anunțat „Hristos a înviat”, acesta a spus „Adevărat a înviat”.
Biserica Ortodoxă Rusă susține războiul din Ucraina
Amintim că patriarhul Kirill a susținut războiul din Ucraina de la început. În ianuarie, Vladimir Putin a lăudat biserica pentru sprijinirea forțelor Moscovei care luptă în Ucraina într-un mesaj ortodox de Crăciun.
Patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, a susținut ofensiva militară, care are, potrivit acestuia, o dimensiune „metafizică”, fiind purtată împotriva „forțelor răului” care se opun unității poporului rus și a Bisericii.
„Este profund îmbucurător să observăm contribuţia enormă constructivă a Bisericii Ortodoxe Ruse şi a altor confesiuni creştine în unificarea societăţii, păstrând memoria noastră istorică, în educarea tinerilor şi întărirea instituţiei familiei. Organizaţiile bisericeşti prioritizează (…) sprijinirea luptătorilor noştri participanţi la operaţiunea militară specială (în Ucraina). O astfel de muncă masivă, complexă şi cu adevărat altruistă merită sincere respecte”, spunea Putin la momentul respectiv.
După aceste declarații, Biserica Ortodoxă Ucraineană a rupt legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă. Autorităţile centrale de la Kiev au luat de măsuri și contra ierarhilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, pe care-i acuză de susţinere a propagandei ruse sau de colaborare cu Moscova, în timp ce aceştia denunţă o campanie de persecuţie religioasă pusă la cale de guvernul ucrainean.
A fost evacuată Mănăstirea Peşterilor din Kiev (Lavra Pecerska), iar mitropolitul Pavlo al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost adus în faţa unei instanţe de judecată sub acuzaţia de apologie a invaziei ruse.