Vladimir Putin ascunde pierderile reale pe care le suferă armata rusă în războiul din Ucraina de teama unor revolte populare. Serviciile secrete britanice estimează că numărul morților și răniților ruși, de pe fronturile ucrainene, ajung la 350.000.
Vladimir Putin încearcă să ascundă numărul real al morților și răniților înregistrați de armata rusă în Ucraina. Pentru dictatorul de la Kremlin urmează un an electoral, iar astfel de informații i-ar putea crea dificultăți cu propriul popor. Drept care folosește mijloace de manipulare pentru a ține sub control opinia publică.
Vladimir Putin ascunde numărul victimelor
Serviciile Secrete din Marea Britanie au dezvăluit ceea ce ascunde Putin de poporul său. Armata rusă a înregistrat un număr uriaș de morți și răniți pe fronturile din Ucraina. Datele arată că până la 350.000 de militari au fost uciși sau răniți pe front. Iar Vladimir Putin nu vrea ca o asemenea informație să ajungă la urechile rușilor de rând.
„Între 24 februarie 2022 și noiembrie 2023, forțele militare ruse oficiale ale Ministerului Apărării au suferit probabil între 180.000 și 240.000 de persoane rănite și aproximativ 50.000 de morți”, arată Ministerul Apărării de la Londra.
Rapoartele serviciilor de informații britanice arată că numărul victimelor de război a fost și mai mare în rândul mercenarilor Wagner, potrivit Yahoo News. Grupul fondat de Evgheni Prigojin a înregistrat în jur de 40.000 de răniți și 20.000 de morți arată raportul.
Informațiile ascunse rușilor de rând
Estimările serviciilor de informații britanice indică faptul că armata rusă ar fi avut între 220.000 și 280.000 de răniți și 70.000 de morți în total.
„Prin urmare, în total, partea rusă a suferit pierderi în jurul a 220.000 - 280.000 de răniți și aproximativ 70.000 de morți. Aceasta oferă o estimare totală cuprinsă între 290.000 și 350.000 de victime din rândul combatanților ruși”, se arată în raportul citat.
O medie ar fi undeva la 320.000 de soldați pierduți de Rusia pe frontul din Ucraina, de la începutul războiului.
Vladimir Putin se pregătește pentru alegeri
Astfel de informații nu sunt pentru rușii de rând, în condițiile în care urmează un an electoral. Putin intenționează să obțină un nou mandat, iar o populație ostilă ar reprezenta o dificultate. Chiar dacă alegerile nu vor fi tocmai o problemă, Vladimir Putin nu-și dorește, totuși, revolte populare sau proteste.
Pe de altă parte, autorii raportului sunt de acord că informațiile cu privire la pierderile de război sunt inexacte. Ofițerii de front nu raportează numărul total al victimelor, iar acest lucru face parte din tradiția armatei ruse.
„Chiar și în rândul oficialilor ruși există probabil un nivel scăzut de înțelegere cu privire la cifrele totale ale victimelor din cauza unei culturi de raportare incorecte îndelungate în cadrul armatei”, arată raportul britanic.
Ce spun ucrainenii despre pierderile ruse
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei estimează pierderile Rusiei, din ultimele ore, la 770 de morți și răniți. Numărul total al militarilor ruși, răniți și omorâți în luptă, conform sursei citate, ar fi ajuns la 332.810 de militari. Statistica cuprinde informații de la începutul invaziei și până în data de 4 decembrie.
Conform informațiilor preluate de publicația The Guardian, care citează oficialii occidentali, Rusia a pierdut între 300.000 și 400.000 de morți și răniți. Cele mai dure lupte, din apropiere de Avdiivka, au provocat pierderi cuprinse între 500 și 1000 de militari ruși pe zi.