România nu va fi pregătită să adopte moneda euro în anul 2015, dacă vor exista aceleaşi condiţii valabile în prezent, a declarat fostul ministru de finanţe, Sebastian Vlădescu, în cadrul unei emisiuni difuzată de postul Radio France International (RFI).
"Nu cred că România va fi pregătită în 2015 să adere la euro, în cazul în care zona euro va funcţiona şi va impune aceleaşi principii pe care le impune în acest moment", a precizat fostul oficial guvernamental.
Sebastian Vlădescu a mai spus că are o opinie "mai zurlie" referitor la intrarea în zona euro: toate statele membre ar trebui să adere automat la euro. "Cred că zona euro ar trebui să se extindă automat la orice stat membru, cu toate riscurile legate de acest proces, dar cred că această extindere a euro ar accelera integrarea statelor europene, pentru că ea ar trebui să presupună la momentul extinderii politici fiscale şi bugetare comune, care sunt absolut necesare pe lângă cele monetare, pentru a avea o monedă funcţională", a explicat Vlădescu.
Riscuri? Oricum există
În ceea ce priveşte riscurile pe care le-ar implica o aderare automată la euro, Sebastian Vlădescu a spus: "Europa este un proiect ambiţios, care presupune riscuri. Cred că e mai puţin riscant în momentul de faţă să… la nivel european, depinde cum vedem lucrurile… Dacă gândim în continuare în termeni naţionali, s-ar putea ca varianta bună să fie să stăm un pic pe margine şi să ne mai uităm, să vedem ce se întâmplă. Dacă ne gândim la proiectul european pe termen lung şi la România ca membră a acestui proiect european pe termen lung, cred că merită riscurile. Riscurile oricum există, riscurile sunt în felul în care a fost gândit şi implementat euro. Un pas înainte în regândirea acestui sistem este necesar".
Termenul oficial pentru aderarea României la zona euro este anul 2015, cu toate că oficiali guvernamentali şi ai BNR au lăsat să se înţeleagă că un termen mai potrivit ar fi anul 2016-2017.
CITIŢI ŞI:
- Aderarea la euro, amânată până în 2016-2017
- Aderarea la euro, amânată cu un an sau doi. Motivele ascunse ale amânării aderării României la euro
- Boc: România menţine obiectivul de aderare la euro în 2015
- Termenul 2015? România nu va adera la euro în următorii cinci ani!
-