Noi informații au ieșit la iveală cu privire la petrecerea cu droguri din Vama Veche, la care a participat și Vlad Pascu. Tânărul a intrat în atenția publică după ce a provocat un accident în 2 Mai, în urma căruia doi studenți și-au pierdut viața. Nu este prima dată când acesta are probleme cu poliția.
Vlad Pascu, tânărul care a ucis doi studenți la 2 Mai, pare că se învârte în cercuri selecte. Cosmin Andreica, președintele Sindicatului EUROPOL, spune că are informații cu privire la persoanele care au participat la controversata petrecere din Vama Veche. Potrivit acestuia, printre tinerii de la petrecere au fost și copiii unor persoane publice și a unor șefi de instituții din județul Constanța.
Președintele Europol spune că Vlad Pascu a mai fost în atenția politiei. S-a întâmplat atunci când a participat la acea petrecere din Vama Veche. Acolo s-au consumat și droguri. Nouă persoane au fost duse la secția de poliție, însă nimeni nu s-a întrebat cine sunt acești tineri.
„Dacă vorbim de legături cu unele personaje, este interesant cum s-a trecut foarte repede peste momentul de după eliberarea din container, după acea oră și jumătate, respectiv momentul în care a participat la acea petrecere.
La acea petrecere înțeleg că, la fel, în primul rând din declarațiile dlui Glugă, fostul inspector șef, se consumaseră droguri. Vorbea despre nouă persoane care au fost conduse la sediul poliției. N-a mai întrebat nimeni de acele persoane, cine sunt...”, a spus Andreica în cadrul emisiunii „În fața ta”.
Întrebat dacă el s-a interesat despre cine sunt cei nouă tineri duși la secție după petrecerea din Vama Veche, președintele Europol a spus că are unele informații. La petrecerea la care a fost Vlad Pascu ar fi fost și copiii unor persoane cu poziții sociale și politice în județul Constanța.
„Din datele pe care le-am primit de la oamenii din Vama Veche, înțelegem că participanții erau tineri din județul Constanța. Deci erau copiii unor persoane cu poziții sociale și politice în județul Constanța”, a mai spus Andreica.
Vlad Pascu a petrecut și s-a drogat alături de copiii unor oameni influenți din Constanța
Președintele Europol spune că nu are informații dacă printre acei tineri ar fi fost și copii ai angajaților MApN.
Andreica a fost întrebat direct cine sunt tinerii care au participat alături de Vlad Pascu la petrecerea cu droguri. El a spus că la această întrebare ar trebui să răspundă cei de la IPJ Constanța.
Președintele Europol a spus că a fost deschis un dosar penal pentru consum și deținere de droguri. Cei care se ocupă de acest dosar sunt cei mai în măsură să spună cine sunt acei tineri.
„Cred că ar trebuie să răspundă cei de la IPJ Constanța sau cei ai Parchetului, pentru că a fost deschis un dosar penal pentru consum și deținere de droguri. Ced că și oamenii pot să spună pentru că nu am făcut noi o anchetă paralelă. N-avem timp de așa ceva. Am primit informații de la oameni ai locului care văd lucruri de ani de zile. De fiecare dată când apare câte un astfel de incident simt nevoia să spună aceste lucruri”, a mai spus președintele Europol.