"Vizor Monden", noua propunere TVR 1

În fiecare vineri, emisiunea estivală care le are la pupitru pe fostele vedete MTV Elena Voineag şi Liviu Stanciu va sta cu ochii pe lumea mondenă.

De vineri, foştii prezentatori MTV VJ Ela (Elena Voineag) şi Liviu Stanciu vor prezenta la televiziunea naţională "Vizor Monden". Emisiunea, ce se va difuza vinerea la TVR 1, va dura aproape o jumătate de oră şi va cuprinde ultimele noutăţi dar şi controverse despre vedetele din showbizul autohton şi internaţional, revista presei, sau interviuri.

O pereche reuşită

După o pauză de doi ani, bruneta VJ Ela şi Liviu Stanciu s-au reunit pe sticlă pentru a realiza prima producţie din TVR 1 ce tratează numai subiecte mondene.

Pentru că tinerii au format o pereche reuşită încă de când prezentau cele mai populare videoclipuri de la MTV, în emisiunea "Total Request Live", televiziunea naţională i-a ales pentru noul format din grila estivală a postului.

În fiecare vineri după-amiază, de la ora 16.00, Elena şi Liviu vor îmbrăca haina de jurnalişti şi vor dezbate, într-o jumătate de oră, subiecte fierbinţi din lumea mondenă din România şi din afara graniţelor, alături de mai mulţi invitaţi.

Adversari declaraţi ai bârfelor, cei doi prezentatori susţin că, în cazul fiecărei personalităţi "analizate" în emisiune, va fi realizată o documentare serioasă şi obiectivă. Alături de prezentatori, în studio vor fi chemaţi, pentru a-şi spune părerea, jurnalişti, artişti sau designeri. 

Emisiunea va cuprinde şi revista presei sau interviuri cu vedete cunoscute. În sumar mai sunt trecute şi rubricile Top 5, un top al subiectelor ce au ţinut primele pagini ale ziarelor, dar şi alte surprize.

"Infotainment. 25 de minute, o dată pe săptămână. Numai crema. Avem şi noutăţi, avem şi comentarii, avem şi recomandări. Unde se întâmplă ceva, suntem şi noi, ca ghimpele-n coastă! Suntem şi cerebrali, şi ţaţe, şi simpatici. Uneori umani. Şi dacă aţi dormit pe voi şi aţi ratat prima difuzare, mai aveţi o şansă la reluare. Dup-aia, ne cautaţi pe YouTube…", au spus, plini de umor, Liviu şi Ela.

Ela Voineag este şi o mare iubitoare a câinilor fără stăpân. Posesoare a unui rottweiler, Lord, şi a unui porcuşor de Guineea, pe nume J.Lo, vedeta s-a implicat în primăvară şi într-un eveniment caritabil, "Cook&Soul", un cooking show inedit, care a adunat bani pentru patrupedele de pe stradă.