De la actualul guvern, nu se înțelege că ar fi nevoie de vreo reformă în România, administrativă, în sănătate sau alt domeniu. Cu toate că lunile de acomodare au cam trecut, nu vedem un apetit pentru a schimba ceva în societate, instituții. Ceva esențial.

Avem un guvern de stânga care vorbește de orice în afară de ce face un partid de stânga atunci când ajunge la putere, asta ca paranteză. România, din nefericire, e ca în 1990. Are nevoie de reforme mari în educație, reorganizare teritorială, sănătate, gestionarea fondurilor europene, descentralizare, asistență socială, administrație publică.

Știam că stânga e reformistă și dreapta conservatoare.

N-am reușit să înțeleg nici care e strategia actualului prim ministru și a guvernului în acest mandat, ce dorește să facă concret pe componentele de bază. Au trecut primele luni de guvernare și nu cred că cineva intuiește direcția înspre care ne îndreaptă actuala putere. Care e proiectul României? Cunoaștem faptul că România împlinește anul viitor 100 de ani de la Marea Unire însă acest lucru se va întâmpla oricum, indiferent de cine se află la guvernare. Spun asta, fiindcă după o sesiune în care ni s-au livrat salarii și salarii, pare că vom fi prinși cu un alt „proiect”, care să ne arate că suntem fericiți. Anul viitor vom fi prinși cu această „izbândă”, de împlinire a unei cifre rotunde, iar în 2019 și 2020 avem câte două rânduri de alegeri. Așadar guvernanții ar avea ce face.

Premierul Sorin Grindeanu a poposit alaltăieri în județul Bistrița-Năsăud și timp de două zile s-a întâlnit cu diverse persoane. Nu am dedus care a fost tema vizitei de lucru, în afara faptului că a participat la o serbare, inițiată de Consiliul Județean, prin care se omagia împlinirea a 25 de ani (un sfert de veac) de la înființarea respectivei instituții. O realizare importantă și asta care avea nevoie de prezența primului ministru. Se pare că la acest capitol stăm foarte bine. Doar într-un județ mic deja există pentru fiecare zi o aniversare, ca să nu mai vorbim de alte județe de trei-patru ori mai mari. Dis-de-dimineață am văzut zeci de angajați ai Prefecturii, Consiliului Județean, directori de instituții publice, roind în jurul unui centru de cultură, unde preț de câteva ore l-au așteptat de premier, după care au participat la aniversare. Alături de ei, mulțimea de primari, viceprimari și mult alai politico-administrativ. S-a promis realizarea unei șosele rapide, ca fiind o mare necesitate, însă nimeni nu le-a zis că au avut ocazia să demareze investiția odată cu aprobarea bugetului de stat, dar ei, majoritatea PSD-ALDE, au votat voios  împotriva propunerii. Tot alaltăieri, Liviu Dragnea, fiindcă el dă veștile bune la noi în țară, ne arăta noile grile de salarizare, în care unii directori vor avea un salariu de peste 2000 de euro pe lună. Adică statul va plăti 150 euro pe zi pentru fiecare dintre ei, luând în calcul și impozitele. Sigur că pentru unii pare nepotrivit să pui problema de maniera respectivă, dar totuși asta este o realitate. Dacă înmulțim 150 de euro cu două sute de funcționari care își petrec ziua pentru a aplauda niște banalități, este o mare problemă. Cu atât mai mult cu cât acțiunea nu este una izolată. Până la urmă la cine ajunge factura de plată? Singurul rezultat pozitiv e faptul că s-au spălat străzile și au fost vopsite trecerile de pietoni.

Nu cred că primul minstru poate pierde patru luni într-un mandat pentru a merge în fiecare județ, câte două zile pentru a participa la aniversări. Sigur, Ponta a făcut nu mai puțin de șapte vizite în acest județ, în calitate de prim ministru. Fără un rezultat concret, desigur.

Până la urmă aici trebuie să ajungem cu politica publică. Va trebui măsurată munca pentru care ești plătit. Fie că vorbim de primul ministru sau portarul de la instituțiile publice, care va avea salariu de peste 3500 lei. Toată lumea este de acord că un angajat trebuie să aibă condiții bune de muncă și să fie răsplătit pentru munca prestată. Dar nimeni nu este dispus să muncească în mediul privat pentru a susține nemunca din instituțiile publice. Și aici nimeni nu se pune împotriva nimănui. Societatea este formată din indivizi care stabilesc principii și reguli de organizare. Astăzi nu avem un instrument de măsurare a activității angajaților din instituțiile publice. Sunt locuri unde funcționari responsabili muncesc opt ore pe zi, chiar mai mult, iar din respect pentru ei, pentru cei din mediul privat și generațiile tinere suntem obligați să impunem reguli pentru toți.

Cred că una din reformele urgente asta ar fi și atunci se poate justifica cu atât mai mult o lege a salarizării, care să prevadă și o creștere salarială imediată. O reformă care să vizeze atribuțiile directorilor de instituții, care astăzi, prin statutul pe care îl au, înțeleg că a conduce, înseamnă să-și delege atribuțiile, adică să nu mai facă nimic. O reformă care să prevină suprapunerea de atribuții, reducerea procedurilor inutile, care de multe ori nu produc rezultate, ci doar indică faptul că documentele sunt “conforme”. În Raportul pe țară pe 2015 al Comisiei Europene se arăta că ineficiența birocratică este o povară suplimentară pentru companiile din România. Tot ineficiența birocratică, alături de corupție, este identificată de World Economic Forum, ca principale obstacole în calea competitivității României.

În urmă cu câteva săptămâni, primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat în premieră în administrația noastră, eliberarea certificatelor de urbanism și a altor avize pentru cetățeni în sistem electronic. Câte ore sunt consumate de către cetățeni și funcționari într-un an de zile pentru aceste operațiuni în București sau în alt oraș? Dar la nivel de țară? Hai să facem un calcul. Împreună.