"A început din nou să fulguiască şi cărarea prin zăpadă, înspre poartă, aproape că nu se mai vede. Înserarea s-a lăsat uşor peste sat şi casele oamenilor stau şi ele pitite cu acoperişurile încărcate de nămeţi.
Doar fumul de la coşuri, care urcă dansând spre cer, printre fulgii de zăpadă, şi luminile din ferestre se mai zăresc. În departare, se aud lătrături răzleţe de câini, şi dinspre grajd se aude din când în când talanga vacii. Prin uşa crăpată de la grajd ies aburi de căldură. Tata mulge de zor laptele proaspăt, care şiroieşte în sistar făcând o spumă albă la suprafaţă.
Vaca întoarse capul agale spre uşă în timp ce rumegă din porumbul din iesle. “Mai stai un pic că eşti aproape gata”, zise tata către ea, în timp ce se opri din muls să-i mai strângã sfoara cu care îi legase coada. “Du-te du şi tu nişte lemne în casã“, îmi spuse când mă văzu. Am intrat în şopron, am luat securea şi am început să crăp lemne, destule cât să le pot lua în braţe şi să le duc în casă.
Am scuturat bocancii de zăpadă şi am intrat pe furiş în cameră încălţată, sperând că nu o să mă vadă mama. Am pus lemnele în ladã şi am deschis uşa de la soba de teracotă fierbinte. Înăuntrul sobei se vedea jarul şi câteva bucăţi din lemnele care din când în când trosneau.
Am mai aruncat unul înăuntru, am închis uşa şi am ieşit repede afară. În bucătărie, mama terminase de umplut o oală mare cu sarmale. O acoperi cu apă, puse nişte mărar deasupra şi un ciolan de porc afumat, apoi o puse la fiert pe sobă.
Din cuptor ieşea un miros ademenitor de pâine coaptă şi de cozonac. “Mamă, când e gata să mananc şi eu cu lapte?”, o întrebai rugãtor. “Mai ai şi tu răbdare un pic, copile, te chem eu când e gata. Adu mătura de afară să măturam pe jos, că imediat vor veni copiii cu colinda şi ne găsesc cu mizeria asta prin casă”, zise întorcându-se către sora mea mai mare. “Iar tu mergi şi pune instalaţia aia pe brad şi vezi dacă mai e ceva de fãcut pe afarã”.
Am intrat în a doua cameră şi, de cum am deschis uşa, am simţit mirosul pătrunzător de cetină de brad, amestecat cu puţin fum de lemne de la soba de teracotă, care mai scotea uneori fum. Bradul înalt până în tavan arăta nemaipomenit, încărcat de bomboane de ciocolată, globuri viu colorate, Moşi Crăciuni care atârnau de jur împrejurul lui şi vata albă care imita zăpada. Nu m-am putut stăpâni şi pe furiş am desprins câteva din bomboane şi le-am îndesat repede în gură ca să nu mă vadă careva.
În anii trecuţi obişnuiam să-l facem la intrarea în hol, copiii veniţi la colindat, ispitiţi de bomboane, au tras de ele şi au reuşit să-l răstoarne. De atunci i-am mutat locul în cameră lângă geam, de unde felinarele multicolore care clipeau intermitent, puteau fi văzute de departe.
Am atârnat repede instalaţia pe brad şi am introdus-o în priză. După câteva secunde, parcă nehotărâte, beculeţele care au stat de la Crăciunul trecut în dulap, la răcoare, au revenit la viaţă şi au început din nou să clipească. Am ieşit afară şi în curte zăpada din ce în ce mai mare, scârţâia sub bocanci, iar urmele pe care le făceam prin nămeţi erau repede acoperite. Deodată, am auzit sunete de clopoţei, iar trei umbre de copii înaintau greoi prin zăpadă. Am alergat să îi dau mamei de ştire...
... era încă întuneric în casă. Am întins mâna şi am oprit ceasul de pe noptieră. M-am ridicat, m-am dus spre fereastră să văd dacă ninge afară. Era senin, nici urmă de zăpadă, iar de departe se auzeau valurile Oceanului Atlantic. Era doar sfârşit de decembrie şi eu avusesem un vis frumos de Crăciun." (Marian Petruţa)