Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio formează un cuplu cu probleme în filmul „Nonconformiştii“.
Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio refac în „Nonconformiştii“ („The Revolutionary Road“, în regia lui Sam Mendes) cuplul din „Titanic“ (1997), filmul care i-a făcut celebri. Mai „bătrâni“ cu aproape un deceniu, cei doi actori demonstrează, de data aceasta împreună, că timpul nu a trecut degeaba.
Leonardo DiCaprio a scăpat de ceva vreme de eticheta de frumuşel gata să frângă inimile domnişoarelor de pension, iar Kate se află şi ea de câţiva ani încoace în anticamera Oscarului (are la activ 5 nominalizări la Oscar). Anul acesta, o dublă lovitură de imagine din partea ei, dacă punem la socoteală şi rolul fostei agente SS din „The Reader“, o altă poveste care i-a adus numai laude din partea criticilor.
Adaptare după un roman celebru
Revenind la „Nonconformiştii“, adaptare după romanul omonim al lui Richard Yates (1961), cei doi actori îi interpretează pe Frank şi April, doi soţi care încearcă să se rupă de rutina căsniciei, rămânând totuşi fideli acestei instituţii. Astfel, imediat ce se mută într-o casă din Revolutionary Road, încearcă să modifice termenii unui mariaj convenţional, stârnind uimirea şi animozitatea celor din jur.
Piedicile nu se lasă aşteptate, ispitele îşi fac şi ele apariţia, zădărnicind planurile celor doi. Chiar dacă scriitorul, apoi regizorul Mendes şi scenaristul Justin Haythe au încercat să înfăţişeze viaţa tipică a unei familii din suburbiile americane ale anilor’ ’50, povestea rămâne încă valabilă şi în zilele noastre.
Rutina, bat-o vina!
Soţii Wheeler încep să se transforme treptat într-un cuplu mulţumit, dar nu fericit. El are o slujbă de rutină şi vânează clipe de pasiune cu secretara, în vreme ce pentru April viaţa devine un du-te-vino între felurile de mâncare şi fierul de călcat.
Hotărâtă să-şi schimbe condiţia de „femeie la cratiţă“, April pune la cale un plan: să lase în urmă confortul vieţii din Connecticut şi să plece la Paris, împreună cu soţul ei, evident. Frank vrea să depăşească condiţia de comis-voiajor a tatălui său, reuşeşte să devină unul dintre cei mai buni oameni de PR ai unei companii în plină asccensiune, dar se izbeşte de propriile limitări când e pus să renunţe la toate aceste beneficii şi să o ia de la capăt la Paris. Dacă April vrea să evadeze indiferent de costuri, Frank vrea să salveze ceea ce au dobândit deja. Cu orice preţ, iar acesta se dovedeşte a fi mult prea mare.
Martorul incomod
Martorul conştient de nefericirea celor doi este un individ cu probleme psihice, în fapt cel mai lucid din toată economia filmului.
Celebra spusă a lui Camil Petrescu „câtă luciditate, atâta dramă“ se verifică în conturarea acestui personaj aparent schizoid, interpretat exemplar de Michael Shanon. Apariţia lui fugitivă punctează dramatic eşecul familiei Wheeler.
Trecerea de la certitudine la îndoială, tăcerile, exploziile de furie, teama care se insinuează în cuibul lânced-comod de pe Revolutionary Road sunt extraordinar interpretate de cei doi actori. Kate Winslet a obţinut, de altfel, Globul de Aur cu rolul lui April.
Lista Oscarurilor
Dacă partitura „April“ nu a fost vizată la Oscaruri anul acesta, Winslet a recuperat această lipsă intrând în cursa celor mai râvnite premii din industria de cinema cu rolul din „The Reader“. Kate are la activ nu mai puţin de cinci nominalizări la micuţa statueta din aur.
Totul a început în 1995, cu „Sense and Sensibility“, a continuat cu „Titanic“ (1997), „Iris“ (2001), „Eternal Sunshine of the Spotless Mind“ (2006), „Little Children“ şi a culminat cu „The Reader“. Anul acesta, Winslet concurează cu Meryl Streep („Doubt“), Melissa Leo („Frozen River“), Angelina Jolie („Changeling“) şi Anne Hathaway ( „Rachel Getting Married“).
FAMILIE PREMIANTĂ
Winslet, soţia regizorului Mendes
Revolutionary Road“ este primul proiect în care Kate Winslet îl are ca partener chiar pe soţul ei, regizorul Sam Mendes („American Beauty“). Cei doi s-au întâlnit când Winslet participa la un casting la teatrul „Donmar Warehouse“, în Londra, unde Mendes era director.
Relaţia lor a devenit publică în noiembrie 2001, oficializarea acesteia a fost făcută în mai 2003, iar iubirea dintre ei a adus pe lume un copil. Sam Mendes a avut toate motivele să-şi sărute cu foc soţia la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur. Winslet a obţinut două statuete pentru performanţele din „Revolutionary Road“ şi „The Reader“.