ALERTĂ! Virusul LETAL, care se răspândește CA FOCUL în România. AVERTISMENTUL DUR al specialiștilor: „Se va mai răspândi”

Virusul pestei porcine africane s-a răspândit deja în patru județe, iar avertismentul Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) nu este unul pozitiv.

Ioan Ladoşi, președintele APCPR a precizat că virusul pestei porcine va continua să se răspândească, după ce a fost deja depistat în Satu Mare, Tulcea, Brăila şi Constanţa.

„Se va mai răspândi virusul, întrebarea este cu ce viteză şi în ce direcţie, adică pe ce palier: porci mistreţi, gospodăriile populaţiei sau ferme comerciale. În Tulcea la Carniprod sunt tăiaţi şi incineraţi 2.000 de porci pe oră. În cel mai negru scenariu există posibilitatea să rămânem fără porci. Statul despăgubeşte doar 50-60% din paguba totală”, a spus Ioan Ladoşi.

Virusul produce pagube economice însemnate în rândul crescătorilor de porci din România, întrucât, odată depistat într-o fermă, toate animalele trebuie sacrificate şi neutralizate.

„Nu există tratament sau vaccin. Dacă un singur porc din fermă e infestat, trebuie să-i omori şi să-i incinerezi pe toţi. Virusul se poate lua prin atingere, mâncare, haine, unelte. La noi angajaţii nu intră cu nimic în buzunare în fermă. Mănâncă, se schimbă şi se spală în ferme”, a spus Cătălin Ene, acţionar  al fermei Macro Suin din judeţul Argeş, potrivit Mediafax.ro.

Din fericire, inspectorii sanitari veterinari spun că pesta porcină africană nu afectează oamenii.