VIRUSUL care face RAVAGII în România. Jumătate de MILION de oameni sunt AFECTAȚI. Ce spun SPECIALIȘTII

Hepatita C este mult mai întâlnită în România decât în alte țări ale Uniunii Europene. În țara noastră rata prevalenţei infecţiei cu virusul periculos este de 3,3%, estimându-se că peste 650.000 de persoane ar fi infectate cu VHC, iar circa 80% dintre infecţii ar fi cu replicare virală, în contextul existenţei unui nivel scăzut de informare şi conştientizare privind această afecţiune în rândul populaţiei, potrivit datelor disponibile, a declarat vineri managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel.

El a adăugat, într-o conferinţă de presă, că 99% dintre infecţii aparţin genotipului 1b, acestea fiind asociate cu risc mai crescut de apariţie a cirozei hepatice, iar peste 550.000 de persoane ar avea boală activă, progresivă, relatează agerpres.ro.

 

„România se aliniază recomandărilor OMS privind controlul infecţiei cu virusul Hepatitei C. În 2017, în România a crescut atât numărul persoanelor diagnosticate, cât şi accesul la terapiile cu medicamente anti-virale cu acţiune directă. Separat de testarea medicală uzuală, în 2017 au fost extinse campaniile de testare voluntară, fiind realizate 11.713 testări la nivelul populaţiei (testări stradale) şi al personalului medical din 10 judeţe, 240 de persoane testate (2%) au avut rezultat pozitiv pentru infecţia cu VHC”, a precizat Streinu-Cercel, raportându-se la datele cuprinse în campaniile de testare derulate de Fundaţia ''Prof. Dr. Matei Balş''.

 

Potrivit acestuia, în România, pentru 2018, direcţiile de acţiune recomandate vizează extinderea testării populaţiei şi asigurarea accesului larg la terapii antivirale eficiente.

 

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a susţinut că este pentru prima dată când medicii de familie pot să recomande în cadrul pachetului de bază recoltarea antigenilor HBs şi anticorpilor HCV tuturor pacienţilor.

 

„De asemenea, în contractul cadru pentru prima dată există anexa 22 pentru diagnosticul precoce al pacienţilor cu hepatita virală B, C şi D. Pentru prima dată reuşim să plătim prin pachetul de servicii în serviciul de internare spitalizarea de zi pentru pacienţii cu hepatita B, C şi D, precum şi restul investigaţiilor imagistice”, a precizat ministrul, menţionând că, împreună cu comisiile parlamentare, urmăreşte atingerea obiectivului OMS, care este acela de a eradica hepatitele până în 2030.

 

În context, Adrian Streinu-Cercel a spus că, în 2016, au fost trataţi aproape 7.000 de pacienţi, iar anul acesta numărul lor s-a dublat.

 

„Anul acesta au fost prevăzute alte 12.000 de scheme terapeutice aplicate pacienţilor, practic, s-a dublat numărul pacienţilor trataţi. Avem în faţă o oportunitate extraordinară: aceea de a putea limita foarte mult sau chiar eradica în următorul deceniu această infecţie severă şi parşivă - infecţia cu virusul hepatitic C. Sunt încrezător că în 2018 România va avea înţelepciunea de a face paşii necesari, de a lua deciziile şi măsurile necesare pentru a intra în mod real în controlul acestei infecţii”, a arătat Streinu-Cercel.

 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că 71 milioane de persoane sunt infectate în prezent cu virusul hepatitic C (VHC) la nivel mondial. Dintre acestea, doar 20% (aproximativ 15 milioane) au fost diagnosticate şi doar 5% (aproximativ 3 milioane) sunt tratate cu medicamente anti-virale cu acţiune directă (medicamente care vindecă infecţia cu VHC în peste 95% dintre cazuri). În marea majoritate a cazurilor infecţia cu VHC netratată evoluează spre ciroză şi cancer hepatic.