Doctorul Virgil Musta lansează cu ocazia anunțării relaxării restricțiilor un avertisment clar pentru cetățeni.
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, cel care a reuşit să vindece peste 400 de pacienţi infectaţi cu coronavirus, a tras un semnal de alarmă şi spune că în loc de „marea relaxare” ar trebui să avem „marea responsabilizare”.
„Marea responsabilizare şi nu marea relaxare! Poate că unora li se pare că insist prea mult pe această idee de a continua să rămânem şi după 15 mai foarte atenţi şi să păstrăm la nivel personal şi familial majoritatea măsurilor de prevenţie şi precauţie cu care deja ne-am obişnuit. Dar am motivele mele, bazate pe ceea ce am trăit intens în această perioadă şi tocmai de aceea încerc să explic şi celor care, din fericire pentru ei, nu au ajuns să simtă pe pielea lor decât frustrarea izolării, nu şi boala. Ştiu că aceste două luni de zile au reprezentat o perioadă grea, în care pentru mulţi s-au acumulat multe frustrări, din diverse motive întemeiate.
Dar mai ştiu foarte bine şi că destui oameni au suferit în spitale (unii încă mai suferă) din cauza acestui virus. Este o realitate pe care eu am trăit-o direct. Am încercat împreună cu colegii mei să găsim în permanenţă soluţii astfel încât să reuşim să le alinăm suferinţa şi să facem tot posibilul să-i vindecăm cât mai repede”, a scris medicul Virgil Musta pe Facebook.
„Chiar dacă nu am ajuns la dramele din alte ţări, noi medicii din linia întâi am trăit tot timpul cu gândul că e posibil oricând să explodeze numărul de cazuri şi să ajungem să nu-i mai putem trata pe toţi, în special cazurile grave.
Aşa că, dacă până acum am reuşit să ţinem situaţia sub control, în special datorită responsabilităţi manifestate de marea majoritate a românilor (aşa cum am mai spus), nu vreau să ştergem cu buretele ce am câştigat şi să trăim din nou cu toţii cu teama că totul poate scăpa de sub control.
Să nu uităm că totuşi suntem încă într-o pandemie, într-o fază de platou, dar curba încă poate merge în jos sau în sus”, a mai scris Musta.