Una dintre cele mai bine cotate zone imobiliare din București, Băneasa, a fost aseară dată peste cap de un incendiu puternic. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Un incendiu puternic le-a dat aseară viaţa peste cap vedetelor din zona Băneasa, după ce, un imobil modest din cartier, scăpat din „colții” rechinilor imobiliari, a ars ca o torță. Incendiul de pe strada Someşul Rece a fost anunţat prin 112, în jurul orei 17.00. Pompierii au evacuat la timp trei persoane din casă ce nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Fumul foarte gros şi mirosul extrem de neplăcut s-au extins însă foarte repede în cartier, mai ales spre strada Dobrogeanu-Gherea, unde locuiesc foarte multe vedete autohtone. Printre VIP-urile care au case în apropierea locului unde s-a exstins incendiul se numără Dana Rogoz (Abramburica), Dragoș Moștenescu sau Horia Brenciu, precum și foarte mulți oameni de afaceri.
Locatarii, evacuați
Pentru stingerea focului au fost aduse trei autospeciale, una de prim ajutor, una de intervenţie şi alta de descarcerare. Mai mult, când focul a început să se extindă, pompierii au suplimentat numărul mașinilor.
Pompierii nu pot spune deocamdată care a fost cauza exactă a izbucnirii focului. „La intervenţia de pe strada Someşul Rece, colegii au evacuat trei persoane adulte care nu au necesitat îngrijiri medicale. Este un incendiu la acoperişul unei case cu etaj şi la parterul acesteia. Cauzele nu se cunosc deocamdată”, a precizat, pentru EVZ, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.