Viorica Dăncilă a fost desemnată în unanimitate candidatul PSD la prezidențiale. Un moment care nu a surprins pe nimeni.
"Doamnelor și domnilor, președintele Partidului Social Democrat, Viiiiiiorica DĂNCILĂ, viitorul președinte al României. Să o primim cum se cuvine! Aplauze." Vocea bărbătească, de crainic de ring, este însoțită de muzica din Rocky III, "Stand Up (for the Champions)". Ba nu, a fost "Eye of the tiger" a formației "Survivor". Ca o mică paranteză cred că aceasta a fost cea mai mare problemă a presei, identificarea melodiei, cei de la UM Digi 24 fiindu-le superiori pseudo-cunoscătorilor.
Oricum, așa a fost anunțată intrarea primului-ministru Dăncilă la Congresul în care a fost aleasă în unanimitate drept candidat al partidului la prezidențiale. O prezentare care dorea să ne arate că avem de-a face cu un candidat redutabil, un luptător care va aduce glorie PSD.
Simbolistica era completată de niște ecrane pe fundal care înconjurau scena, pe cel central rulau imagini cu Dăncilă vorbind, în stânga erau proiectate niște siluete care trăgeau de o frânghie, iar în dreapta vedeam sloganul: România merită un președinte MUNCITOR și IMPLICAT.
Cam nefericită alăturarea celor trei elemente vizuale. Mai ales cea cu frânghia care ieșea din imaginea premierului, întrucât despre Viorica Dăncilă se spune că este manevrată de "Cercul de Fier", constituit din șeful Cancelariei, Costin Mihalache, ajutat de "civili" precum Ică Voinea, Cristian Burci & Co.
Sala de la Parlament a fost mică, dar ticsită, un simbol al balanței de putere actuale din interiorul partidului de guvernământ. Un mesaj la fel de nepotrivit, adaptat situației actuale.
Dar asta a fost viziunea artistului care a conceput mitingul de lansare a candidaturii lui Dăncilă la prezidențiale, denumit pompos Congres PSD. Sperau ca prin toate aceste să genereze entuziasmul maselor pesediste ce urmăreau la televizor spectacolul.
Nu știu dacă s-a sărit din fotolii pe acasă, dar reacția oamenilor din sală a fost cea pe care o poți vedea la finalul unui picnic când toți participanții s-au retras la umbra copacilor ca să moțăie. Nimeni nu aplauda, iar tentativa Vioricăi Dăncilă de a merge printre oameni ca să le strângă mâna a beneficiat de aceeași primire entuziastă. Părea că asistăm la plecarea pe front a ultimului vlăstar al unei familii de țărani, Viorica Dăncilă fiind îmbrățișată arareori, iar în ochii pesediștilor se citea compasiunea. Este interesant de remarcat că cele mai exuberante au fost femeile de vârsta și stilul ei, pentru că în PSD se poate vorbi despre un trend Dăncilă.
Atmosfera a fost aceeași până la final, când DJ Mihai Fifor a anunțat rezultatul întâlnirii: În unanimitate, Viorica Dăncilă a fost trimisă în Bătălia pentru Cotroceni. Ca să-l zdrobească pe Klaus Iohannis.
Discursul acesteia nu a fost rău. A avut accente umane. Mesaje simple, ușor de citit. Construite pe profilul personajului. „Sunt un om ca oricare altul, un om dintre oameni. M-am născut într-un oraș mic, o familie de oameni simpli. Sunt inginer și am fost 8 ani profesor. Azi sunt soție, sunt mamă, am o familie frumoasă pe care o iubesc enorm și care mi-a stat mereu alături. Orice lucru pe care l-am făcut și orice decizie pe care am luat-o a fost pentru a ajuta mame, copii, tineri, pensionari. Sunt și voi rămâne mereu alături de oameni.(...)
Pe mine aroganța nu mă reprezintă, pentru că de acolo vin, dintre oameni, pentru că țin cu poporul român și țin cu țara mea. Să nu uităm că astăzi suntem singurul partid cu un program de guvernare, cu o viziune pentru România."
Ca să fiu corect, într-un singur moment am văzut sala vibrând spontan. Atunci când Viorica Dăncilă a spus: "Sunt mai puternică decât toți bărbații care nu fac altceva decât să țipe de pe margine". Un fior de nostalgie i-a făcut să se ridice în picioare și să aplaude. Li se dădea senzația că au de-a face cu un luptător. Care urmează să-l zdrobească pe Klaus Iohannis la prezidențiale.
Un mesaj incredibil. Chiar dacă Viorica Dăncilă, așa cum arată ultimele sondaje, a început să crească. Nu spectaculos, dar l-a depășit pe Dan Barna, liderul unei alianțe în care se combină scandalurile sexuale cu protejarea informatorilor minori ai Securității. Poate intra în turul doi al alegerilor prezidențiale și astfel să-și îndeplinească obiectivul. După care să lase loc altui pesedist dispus să conducă partidul în alegerile locale și parlamentare.
Poate fi Mihai Fifor, Orlando Teodorescu sau Gabi Firea.
Dar numai după ce Viorica Dăncilă îl va zdrobi pe Klaus Iohannis. Acesta este mesajul incredibil pe care l-a transmis Congresul PSD.
P.S. Potrivit DEX, incredibil, ~ă. E: lat incredibilis, fr incrédible, it incredibile] 1 Care este de necrezut. 2 Care este greu de crezut. 3 Ciudat.