Este ora 9 dimineaţa şi sunt mai puţin de 5 grade. Acorduri din Mozart, Bach sau Beethoven răsună printre grupurile de oameni care par să treacă nepăsători. E violonistul de la metrou, Ştefan Taiti, care, la vârsta de 61 de ani, dă gratis câte o reprezentaţie la trei zile. Cine vrea să plătească, n-are decât. Artistul are pregătită o cutiuţă care abia aşteaptă să fie umplută cu bani. Îl pândesc de multă vreme şi îl abordez pentru a-i transcrie povestea.

 

Tatăl, la Filarmonica din Galaţi

„De unde sunteţi”. „Sunt din Maramureş, sunt născut acolo. Am moştenit această pasiune de la tatăl meu. Era croitor, dar a vrut să-şi schimbe meseria, să fie violonist. Eu eram mic pe vremea aceea. Dar tata făcuse cursuri de vioară, a fost un autodidact”.

Artistul spune că atunci i-a intrat, fără să vrea, muzica în sânge. „Tata a reuşit! A cântat la Filarmonica din Galaţi timp de un an, apoi la Bacău. A fost şi profesor de vioară. El a fost primul nostru profesor. Mai am un frate, tot violonist”.

Familia lui Ştefan a locuit în Bacău. „Din anumite motive nu am reuşit să urmăm şcoala de muzică. Dar nu din cauza problemelor financiare. Tata muncea pentru toţi”.

15 mărci în 15 minute

Viaţa sa a luat o altă turnură când a ajuns în RFG, pe timpul lui Ceauşescu, unde a fost fasciant de arta de stradă. „Acolo era nebunie pe stradă, efectiv te simţeai ca într-o sală mare de spectacole. Era teatru, era pictură pe trotuar, era muzică de toate felurile. Era o plăcere să mergi pe stradă, efectiv te simţeai bine pe stradă. În centru existau zone pietonale amenajate exclusiv pentru aşa ceva…”. Aşa că s-a hotărât să cânte şi el. I-a fost greu la început, din cauza timidităţii. „Prietenul cu care am mers stătea, de ruşine, într-un colţ şi râdea de mine. Am cântat numai 15 minute, dar vreau să zic că oamenii au fost foarte receptivi. Am primit chiar şi bani. Mie atunci mi s-a părut că sunt un chilipir cele 15 mărci pe care leam făcut în 15 minute, dar când am stat să mă gândesc mai bine, mi-am dat seama că erau chiar mulţi. M-am îndrăgostit de chestia asta şi de feed-back-ul primit. Mai târziu, după Revoluţie, am mers din nou în Germania şi am cântat peste tot”.

 

A făcut Conservatorul şi are Master

Ştefan şi-a continuat visul. A terminat liceul, s-a căsătorit şi, apoi, a făcut Conservatorul. „L-am făcut la Pedagogie, aici, în Bucureşti. Colegii mei erau cu 18 ani mai tineri decât mine, dar nu mi-a păsat. Am terminat în 1999 la Dirijat Coral”. Apoi a făcut şi un master, de dirijat orchestră. „Am o experienţă de 20 de ani de cântat pe stradă”, povesteşte el. „Am fost în Italia vreo 10 ani, am fost în Franţa, pe stradă. Acolo este recunoscută arta de acest gen, nu are acelaşi statut ingrat ca la noi. În România este recunoscută numai în Ardeal”.

Ştefan spune că în Sighişoara a primit autorizaţie ca artist de stradă. „Am plătit o sumă modică pentru locul pe care îl ocupam. Cam un leu pe zi”.

În Bucureşti, însă, astfel de idei nu sunt luate în serios. „Artistul de stradă nu este statutat. Primăria Capitalei ar trebui să decidă. Suntem cât de cât toleraţi în Centrul Vechi. Dar acolo au cam acaparat ţiganii zonele bune, ca peste tot. În toată Europa ţiganii au stricat imaginea noastră, chiar dacă au exportat muzica lor tradiţională. Nu trebuie decât să ai un pic de respect faţă de vecini, de oameni, să nu le invadezi spaţiul… Trebuie să existe o anumită ţinută. Chiar şi în stradă trebuie să fii artist. Adică nu doar să vrei să câştigi bani”.

 

Românii sesizează calitatea

Lângă noi continuă să treacă grupuri mari de oameni. „Românii dau bani?”, îl întreb. „În România calitatea este mereu sesizată. Oamenii îşi dau seama că e calitate, că e altceva. Mulţi sunt surprinşi să vadă un violonist. Dau şi bani. Din păcate, nu avem o astfel de tradiţie, nu avem acel feed-back ca în străinătate, acolo unde lumea se opreşte, ascultă şi, la final, aplaudă. Dar chiar şi aşa, dacă trec şi nu se opresc, recepţionează măcar câteva acorduri. Publicul românesc este un public foarte educat”. La final, Ştefan Taiti îmi vorbeşte despre proiectele de viitor. I-ar plăcea să înfiinţeze o orchestră de cameră şi să promoveze muzica clasică gen Andre Rieu. „Pentru că putem face ce face el şi poate chiar mai bine!”.

 

Ar vrea să fi e lăsat la metrou

Îl întreb dacă nu cumva îi e frig. Nu sunt mai mult de 5 grade. „Da, a început să se cam răcească… La iarnă nu ştiu ce mă fac. Mi-ar plăcea să am dreptul sau să mi se permită să cânt în spaţii închise, în interiorul metroului undeva. Deocamdată, direcţia metroului nu permite aşa ceva. Am încercat, dar am fost mereu avertizat că acolo nu se poate. Am făcut o cerere la direcţia generală a Metrorex şi am fost respins mereu”.

 

Doctorat pe tema impactului muzicii în stradă

Ştefan mărturiseşte că, în Spania, a început un doctorat, pe care speră să îl termine în România, cu tema „Impactul muzicii clasice în stradă”. „În Spania am cântat şi într-o formaţie, eram 7-8 instrumentişti şi aveam un impact extraordinar”. „Cam cât câştigaţi?”, îl întreb. „Acolo se câştiga mai bine, ne puteam întreţine fără probleme. Dar din stradă veneau şi alte oferte pentru concerte, alte contracte, pentru că ne vedea lumea şi ne plăcea. Eram contactaţi să cântăm ori la aniversări, ori la nunţi. Câţi bani câştigam? Greu de spus. Strada nu se poate contoriza niciodată, pentru că o dată plouă, o dată bate vântul, sau e prea cald, iar lumea trece fără să ne bage în seamă”.

 

Doi ani la Rio

Din Spania, Ştefan a avut prilejul să plece în Brazilia. A stat doi ani la Rio de Janeiro şi a experimentat arta de stradă şi acolo. Spune că a fost o perioadă extraordinară. Apoi a fost nevoit să se întoarcă în România. „M-am întors în România din cauza problemelor de sănătate. Am avut operaţii de glaucom la amândoi ochii, ambele reuşite. Sunt bine. În plus, am început o colaborare cu o mezzosoprană, pe care am avut-o în Conservator. Ea era la canto. Cât am fost în Brazila am reluat legătura şi a venit şi ea acolo. Am dat multe concerte, am înregistrat un CD, acum continuăm aici mai multe proiecte împreună”.

Beneficiile acestor concerte

Acum, Ştefan colaborează cu orchestra inginerilor. „Duminică am avut concert la Ateneu, un concert excepţional. Eu militez pentru aducerea artei bune în stradă, pentru că foarte puţini oameni mai intră în sala de concerte. Aşa, au acces şi tinerii, are acces oricine. Muzica de stradă are beneficii mari, inclusiv psihologice. Mulţi mi-au zis că le-am schimbat ziua, că se duc la serviciu altfel, mai bine-dispuşi. E bine şi pentru educaţie, pentru copii, că mai ascultă şi altceva, nu numai muzică proastă. Ideea e să nu fii agresiv, să nu invadezi spaţiul altuia”.