O trăsătură comună definește violența politică din Rusia, de fapt violența clasei conducătoare: lista asasinatelor, a tentativelor de omor a celor incomozi pentru Kremlin se lungește mereu, dar comanditarii sunt de negăsit.
Ultimul pe această listă este Alexei Navalnîi, apreciat drept cel mai feroce opozant al lui Putin. Opozant este. Deseori, în Rusia lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, și destule voci au reamintit, cu tot cinismul, că istoria a dovedit că adevărații dușmani ai Kremlinului nu au avut niciodată șapte vieți.
De regulă, majoritatea lor n-au mai apucat să povestească despre ultima lor întâlnire cu cei care i-au trimis, cum se spune, într-o lume (poate) mai bună.
Fără a-i știrbi meritele lui Navalnîi - un om care anchetează corupția la vârf din Rusia - este de remarcat că acest bărbat încă tânăr, despre care, nu de mult , nimeni nu știa mai nimic, beneficiază de proptele mult mai înalte decât se credea.
Cum altfel, dacă însăși Angela Merkel, singurul bărbat politic din Europa și veche cunoștință a lui Vladimir Putin, a intermediat transferul lui Navalnîi în Germania? (Deși criticii lui Merkel îi reproșează, tocmai, prea multe concesii făcute Rusiei, plus că Putin nu și-a știrbit orgoliul: Merkel a sunat, e drept, indirect, să intervină pentru Navalnîi).
O Europă care, altminteri, a luat masa cu mulți dictatori, a privit în altă parte și nu a mai pus mâna pe telefon când se vedea, chiar și de pe Lună, că acești satrapi, de la Ceaușescu la monștrii africani, își otrăvesc popoarele. Ca pe Navalnîi.
Mai degrabă , cazul Navalnîi pică mănușă multor cancelarii vestice, pentru a fi reglate alte lucruri, alte conturi, în alte încăperi, să spunem așa.
Ca și anterioarele afeceri tenebroase „Made in Russia”, cazul Navalnîi are, deocamdată, numai întrebări, nu și răspunsuri.
Aproape unanim, observatorii occidentali au spus, în mare, cam același lucru: chiar dacă este devreme de făcut o analiză politică a otrăvirii, de fapt a posibilei otrăviri a lui Navalnîi, ea intervine într-un moment precis, pe fondul crizei din Belarus, unde populația s-a săturat să fie condusă de un președinte cu apucături (și figură) de gardian de închisoare.
O criză cu risc de contagiune în Rusia, unde mișcările de nemulțumire sunt din ce în ce mai frecvente, mai ales în Extremul Orient.
Dar și la Moscova, unde Alexei Navalnîi a dovedit că este singurul jucător politic capabil să organizeze proteste ce se pot întinde ca focul la nivel național.
Astfel că, puterea de la Kremlin ar fi dorit să trimită un avertisment pentru cei cărora le surâde un scenariu bielorus sub ferestrele lui Putin: cine face ca Navalnîi, ca el va păți. Și nu toată lumea are loc în avionul spre spitalul din Berlin, stimați concetățeni.
Aceste scenarii pot fi adevărate. Potențialul declanșator al lui Navalnîi este dovedit.
Pe de altă parte, ținând seama de faptul că lupta cu sărăcia, o prioritate declarată de liderul de la Kremlin, pare din ce în ce mai clar un pod prea îndepărtat, orice regiune din Rusia poate oricând exploda.
Rușii s-au săturat să se hrănească cu propagandă militară și cu mesaje revanșarde către Occident.
Așa că scoaterea lui Navalnîi din joc, nu se știe pe ce perioadă, ar face sens pentru Kremlin.
Alți comentatori avansează scenariul unui eșec al celor ce doresc eliminarea lui Navalnîi: nici prafurile Rusiei nu mai sunt ce-au fost, s-a acționat cu stângăcie.
În condițiile în care otrăvirea opozanților a fost o metodă prizată de sovietici, în acest scop Lenin înființând chiar un laborator.
Tot ce-i posibil, deși granița între eliminarea propriu-zisă și arătarea pisicii (cu tot cu sechele) este deseori un nisip mișcător.
Și abia fu transferat Navalnîi la Berlin, ce mai freamăt, ce mai zbucium. Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Franța, Uniunea Europeană, în fine, toată floarea cea vestită, au cerut Rusiei „anchetă transparentă” în cazul Navalnîi.
Începând cu Războiul Rece, Occidentul, mai ales americanii, au tocat cu sârg banii contribuabililor înființând tot felul de instituții pentru studierea comportamentului sovietic.
Așa de bine au studiat, atât de bine informați au fost, așa de buni spioni au avut încât mereu tovarășii de la Moscova mutau înaintea lor.
În cazul americanilor, pe undeva ar fi de înțeles (nu și de admis): când în raiul bolșevic din URSS se murea de foame, când gulagurile rivalizau în orori cu lagărele naziste, gospodinele de peste ocean aveau mașină de spălat vase. Aveau și automobil, a doua mașină a familiei, fiecare cu mașina lui.
Astfel încât, cum să te pui în pielea unui rus? Cum să înțelegi ceva ce nu numai că nu ai trăit vreodată, dar nici nu-ți imaginezi că poate să existe? (Cum putea înțelege un american bancuri despre lipsa pâinii?)
Pe scurt, cu ce minte ceri Rusiei „anchete transparente”?
În chestiuni sensibile, va fi Rusia transparentă atunci când se va putea vedea fundul Mării Negre de pe corabie.
Înainte de Navalnîi a fost cazul lui Serghei Skripal și a fiicei sale, Iulia, abia scoși din brațele morții, după ce au fost otrăviți cu Noviciok, un agent neurotoxic sovietic.
A fost cazul lui Boris Nemțov, asasinat în apropierea Kremlinului. A fost cazul jurnalistei Anna Politovskaia, împușcată mortal, cu lașitate, la fel ca Nemțov.
Și atunci, Occidentul a cerut „transparență”, amenințând voalat, nu prea e clar cu ce.
De prea multe ori interesele geopolitice ale marilor democrații au fâlfâit imperial deasupra vieților.
Dacă Putin nu va fi „transparent”, atunci ce se va întâmpla? Nu-i vor mai cumpăra gazul? Nu vor mai face afaceri cu Gazprom toate marile companii petro-gaziere occidentale?
Nu vor mai cheltui munți de bani toți bandiții financiari ruși în centrul Londrei?
Nu va mai cumpăra Turcia sisteme antirachetă rusești, sub nasul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care, și el, a cerut ca „responsabilii (în cazul Navalnîi) să dea socoteală”.
Mai e mult ca socoteala de acasă să se potrivească cu cea din târg.
Deocamdată, ceea ce continuă în Rusia, după episodul Navalnîi (și nu va fi deloc ultimul) este sentimentul că pot avea loc orice fel de agresiuni împotriva opozanților, a celor ce denunță corupția, în totală impunitate.
Justiția, în loc de a afla adevărul, pare un instrument în mâinile celor aflați deasupra ei. O trăsătură ce face parte integrantă din mecanismul sistemului puterii de la Moscova.
Nici n-au apucat medicii germani să-i verifice (mai mult ca sigur) , milimetru cu milimetru, trupul lui Navalnîi (să caute urme de înțepături, chestia cu otrava pusă în ceai pare cam din filme), că deja unul din personajele cu acces la etajele Kremlinului a scos, deocamdată verbal, pistolul.
Nimeni altul decât Evgheni Prigojin, sinistrul „bucătar al lui Putin”, care a promis să-l „ruineze ” pe Navalnîi.
Prigojin, acuzat a fi „nașul” grupului de mercenari Wagner, a fost furios în urma unei anchete a lui Navalnîi despre firma lui de catering, Concord.
„Dacă Navalnîi își oferă sufletul lui Dumnezeu, nu am nicio intenție de a-l persecuta în această lume (...) Dacă va trăi, va trebui să răspundă cu toată rigoarea în fața legilor rusești”, a spus el.
Legile rusești...
Tot Prigojin a declarat că va cere 50 de miliarde de dolari Statelor Unite pentru că a fost sancționat de Washington pentru rolul său în ingerința Moscovei în alegerile prezidențiale americane din 2016.
„Mă sancționează? Ei bine, n-au decât”, a declarat anterior Prigojin. În particular, cei prezenți au afirmat că a urmat mult „biiiiip”.