Abia acum începem să decontăm seceta: preţurile produselor agricole cresc în medie cu 30%. Pâinea s-a scumpit deja cu 15%. Producătorii spun: suntem în calamitate!
Alimentele de bază se vor scumpi continuu până la sfârşitul anului. Pâinea, laptele, carnea, uleiul, zahărul şi chiar mămăliga vor costa cu 20-30% mai mult, avertizează specialiştii în agricultură.
Ei sunt cât se poate de pesimişti: chiar dacă vor apărea legume din culturi tomnatice, nici acestea nu vor fi mai ieftine, iar vârful se va atinge după 20 septembrie.
Scumpiri din două cifre
Culturi întregi au fost calamitate şi, la nivel naţional, s-au obţinut, cu mici excepţii, recolte foarte slabe, iar acest lucru se reflectă direct în preţul alimentelor. Pâinea este mai scumpă cu 40 de bani, zahărul la fel.
Roşiile sunt cu un leu mai scumpe decât anul trecut, iar gospodinele se plângă că le costă mai mult bulionul de casă şi zacusca. "Nu vor să ieftinească. Anul trecut luam roşii de bulion cu un leu kilogramul, acum, dacă am găsit la 1,5 lei, am fost fericită", spune o cumpărătoare din Timişoara.
Vorbim de scumpiri "cu două cifre", potrivit fostului ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără. Culturile de câmp sunt cele mai afectate de secetă.
"Culturile de roşii, ardei, castraveţi sunt toate calamitate: plantele s-au uscat de sus în jos, pentru că seceta atmosferică a fost mai puternică decât cea pedologică. Deja în piaţă preţurile sunt mai mari decât anul trecut. A început cu 15% şi mai urmează până la un prag maxim de suportabilitate", a declarat Tabără.
Majorări în lanţ: cereale-furaje-carne
"Toate produsele care au baza în agricultură vor fi mai scumpe cu 30%. Este un maxim legat de puterea de cumpărare a românilor. Chiar dacă, pe anumite segmente, la problemele care au fost, s-ar impune scumpiri mai mari, acestea nu pot fi aplicate deoarece românii nu vor mai putea cumpăra acele produse, şi atunci producătorii nu îşi vor vinde marfa", explică Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).
Primul aliment afectat de secetă este pâinea. Deja producătorii de panificaţie au crescut preţul cu 15% în luna august. Scumpirile însă, spun aceştia, nu se opresc. În septembrie urmează un nou val, deoarece preţul grâului a crescut. "Producătorii care anul trecut vindeau grâul cu 0,7-0,9 lei/kg, îl vând acum cu 1,1 lei/kg", a mai spus Matei.
- Cum se duce la vale economia României
- Nu scăpăm de secetă
- Daniel Constantin: Seceta va determina exporturi mai mici, dar preţuri mai mari
- Există şi fermieri care au scăpat de secetă, chiar fără irigaţii. "Secretele" lor sunt în manualul de agronomie