În acest moment este cea mai scumpă casă din lume, preţul de vânzare fiind fixat la fabuloasa sumă de un miliard de euro.
Conform MarketWatch, citată de cugetliber.ro, Villa Les Cedres a fost construită în jurul anului 1830 şi a fost reşedinţa regelui Belgiei, Leopold al II-lea.
Preţul enorm cerut pentru această construcţie de lux ţine cont şi de locul în care este situată: în oraşul milionarilor, Saint-Jean-Cap-Ferrat, între Nice şi Monaco.
Conform Daily Mail, proprietatea cu 10 dormitoare şi o piscină de dimensiuni olimpice a fost deţinută şi de Suzanne Marnier-Lapostolle, membră a familiei Grand Marnier, faimoasă pentru coniacuri şi lichioruri încă din anul 1920.
Proprietatea pe care se află Villa Les Cedres are 4.000 de metri pătraţi, o sală de bal şi grajduri pentru 30 de cai.