Premierul maghiar Viktor Orban a declarat că dorește ca gazoductul South Stream să treacă pe teritoriul Ungariei, mai ales în condițiile în care proiectul concurent este tot mai greu de concretizat, potrivit agenției spaniole de știri EFE, citată de Agerpres.
Orban a mai afirmat și că proiectul Nabucco, care ar urma să aducă gaze din regiunea Mării Caspice până în Austria, trecând printe altele prin România și Ungaria, are șanse tot mai mici de realizare.
”Nabucco este într-o situaţie dificilă. Nu sunt un expert al detaliilor, dar ceea ce am văzut este că inclusiv compania ungară MOL abandonează acest proiect”, a spus Orban la o conferință desfășurată la Bruxelles.
În afară de participarea la construirea și operarea South Stream, Ungaria mai are în plan construirea a două gazoducte în parteneriat cu Slovacia și Croația. Destinațiile finale: Austria și Italia Reorientarea liderilor central și est-europeni către proiectul rusesc South Stream este în contradicție cu unul dintre obiectivele declarate ale strategiei energetice europene, acela de a reduce dependența energetică față de Rusia.
Proiectul South Stream urmează să plece din Rusia, să treacă prin Marea Neagră (inclusiv prin apele teritoriale ale Turciei), apoi prin Bulgaria, unde s-ar despărți în două conducte diferite. Prima ar ajunge în Grecia, și de acolo în Italia. Cea de-a doua ar fi de asemenea despărțită în două conducte separate, una prin Serbia, Ungaria și Austria și alta prin Serbia, Slovenia, Ungaria sau Croația și în final Italia.
Proiectul ocolește România, deși ruta către Austria ar fi mai scurtă prin țara noastră.