Tribunalul București a amânat astăzi decizia în privința planului de reorganizare al grupării giuleștene.
Instanța ar fi trebuit astăzi să aprobe sau nu planul de reorganizare al clubului de fotbal Rapid, care se află în insolvență. Cristina Andronache, administratorul judiciar al societății, a cerut însă o nouă amânare. I-a rugat, totuși, pe judecători ca noul termen să nu fie fixat mai târziu de 31 martie, pentru ca giuleștenii să-și poată depune în timp util dosarul necesar primrii licenței pentru Liga I. Cererea Cristinei Andronache a fost acceptată, judecătorii de la Tribunalul București fixând următorul termen pe data de 28 martie. Ca să poată primi licența necesară pentru a evolua în Liga I, rapidiștii (aflați în acest moment în eșalonul secund) au nevoie ca planul de reorganizare să fie aprobat. Termenul limită pentru depunerea dosarului de licențiere este 31 martie. Dacă planul de reorganizare va fi respins, Rapid riscă să intre în faliment și să ajungă în Liga a V-a! Cristina Andronache, administratorul judiciar al Rapidului, a anunțat că echipa „vișinie” nu va mai juca pe bătrâna arenă din Giulești, în cazul în care va ajunge în Liga I. „Am primit pe Alex Ioniță (n.r. - jucător transferat în această iarnă de giuleșteni la Astra Giurgiu) 500.000 de euro și TVA, plus doi jucători de la Astra și dreptul de a juca pe stadionul Astrei din Ploiești, pentru că arena Giulești nu mai este omologată pentru meciurile cu risc maxim din Liga I, cum ar fi, de exemplu, cele cu Steaua șsau cu Dinamo”, a explicat Cristina Andronache.