Fundașul român al formației Tottenham Hotspur, Vlad Chiricheș, a marcat un gol pentru „coțofene”, în meciul din Cupa Angliei, disputat aseară împotriva lui Burnley (3-2).
Internaționalul „tricolor” a înscris golul de 3-2 pentru formația sa, izbutind, astfel, să își treacă în cont prima sa reușită în această competiție. În minutul 70, Chiricheş a văzut cartonaşul galben pentru un fault la Kightly şi a fost schimbat cu Dier 9 minute mai târziu.
Altfel, Chiricheș a fost aspru criticat de fanii trupei nord-londoneze, după reușita sa. Fundașul român s-a bucurat punând mâna la ureche și transmițând un mesaj clar la adresa suporterilor lui Spurs, care în ultimul timp i-au criticat evoluția. Aceștia au reacționat: „Cine e el să facă asta? De parcă să bagi mingea în poartă aproape de linia ei este o scuză pentru toate evoluţiile lui de până acum...” și „E slab, nu îmi vine să cred cine reuşeşte să dea gol la Tottenham. Am senzaţia că trăiesc într-un univers paralel”, au scris fanii pe Twitter.