Manuel Bortuzzo, un tânăr înotător italian a fost împușcat în zona pieptului și va rămâne paralizat pentru tot restul vieții. Agresorii au fost prinși.
În vârstă de 19 ani, Manuel Bortuzzo era unul dintre cei mai talentați înotători ai Italiei. Însă, tânărul sportiv a fost victima unei agresiuni teribile, marți seara. Manuel a fost împușcat la Roma, în timp ce se afla alături de prietena lui, iar evenimentul a fost surprins de o cameră de supraveghere. El nu va mai putea merge și va rămâne imobilizat în scaun cu rotile.
„Este o lovitură care, din păcate, îl va împiedica să mai meargă vreodată. Cu nivelul actual al tehnologiei, recuperarea este imposibilă”, a declarat Alberto Delitala, directorul spitalului San Camillo din Roma. Poliția i-a prins pe cei doi agresori, care au spus că l-au împușcat pe sportiv din greșeală, din cauza unei confuzii. Autoritățile cred însă că a fost vorba despre un atac premeditat.