VIDEO. Președintele PUTIN, așa cum nu l-ai mai văzut niciodată. Imaginile care au uimit lumea

Dacă în trecut făcea scufundări în Marea Neagră şi în Lacul Baikal, iată că la finalul acestui an Vladimir Putin, președintele de 66 de ani al Rusiei, a ales patinele și crosa, pentru un meci de hochei pe gheață.

El a participat la un meci amical de hochei pe gheaţă, alături de alţi politicieni şi vedete din lumea sportului. Evident, echipa lui Vladimir Putin a câştigat cu 14-10.

La evenimentul din Piaţa Roşie din Moscova a participat şi Pavel Bure, fost jucător la echipa New York Rangers. Meciul face parte din "Liga nocturnă a amatorilor de hochei", competiţie fondată de Putin, în 2011. Acum, în echipa lui Putin s-au aflat şi câţiva membri ai Guvernului, printre care şi ministrul Apărării, Serghei Şoigu.

Preşedintele Federaţiei Ruse e un sportiv înrăit, având până şi centura neagră la judo. Vladimir Putin mai e pasionat şi de curling, călărie, dar şi de înot. În trecut chiar a efectuat scufundări în Marea Neagră şi în Lacul Baikal