Imagini incredibile surprinse în iunie, perioadă în care, în mod normal, am fost obișnuiți să credem că e vară.
La munte, în zona Bucegi, zăpada și-a intrat în rol și s-a depus în strat gros.
La Refugiul Salvamont Bușteni a început din nou să ningă și s-a depus deja un strat gros de zăpadă.
La Vârful Omu, mercurul din termometre a coborât la -1 grad Celsius, iar salvamontiștii au surprins imagini spectaculoase cu ninsoarea, pe care le-au postat pe internet.
Zona de munte a județului Prahova se află sub o avertizare de ploi torențiale, vijelii și grindină, valabilă până miercuri.