Disputa dintre România și Ungaria în ceea ce privește teritoriul Transilvaniei este un subiect foarte vechi. Această regiune are o istorie îndelungată împărțită acum între cele două culturi. Însă, în ciuda faptului că, în mod oficial, Transilvania se află pe teritoriul României, de ce unii maghiari încă mai susțin că acest teritoriu e al lor?
Ei bine, la această întrebare răspunde și istoricul Alex Mihai Stoenescu în cadrul podcastului „Hai România” moderat de jurnalistul Dan Andronic din data de 5 iulie 2024. Acesta spune foarte clar că Ungaria este un stat fără resurse, fără ieșire la mare și, fără sprijinul extern, nu prea ar reuși să se descurce. De asemenea, cei care doresc alipirea Transilvaniei la statul ungar mai doresc acest lucru și pentru că acest teritoriu ar fi unul plin de resurse și i-ar ajuta să se dezvolte pe mai departe.
De ce ungurii încă râvnesc la Transilvania
„Ungaria este nevoită să pună interesul național pe primul plan”, subliniază Alex Mihai Stoenescu. „Iar noi, românii, am avut momente în care le-am sărit în ajutor. Nu foarte multă știe despre proiectul britanic din perioada interbelică ce viza cooperarea economică dintre aceste două țărice ar fi dus la eliminarea extremismului. Iar acești extremiști din Ungaria de atunci spuneau treaba asta, că resursele lor sunt în Transilvania și că vor teritoriul înapoi, că resursele lor sunt acum în altă țară”, mai povestește istoricul prezent la podcastul HAI România.
Iar aceste aspect a lăsat urme în poporul maghiar. Chiar și astăzi, mulți dintre ei caută ca interesul statului lor să fie prioritar, mai presusus de orice, tocmai că altfel nu s-ar putea descurca. Iar acest fenomen se observă prin alegerile succesive la putere prin funcția de prim-ministru a lui Viktor Orban, caracterizat de mulți analiști cu titulatura de suveranist. Cei care-l votează pe Orban se încred în el și în acțiunile sale, că face totul în interesul național.
Ultranaționaliștii și cine sunt ei
Alex Mihai Stoenescu aduce în discuție această temă, a ungurilor și a Transilvaniei, în prezentarea acestuia a unei teme mai largi, anume ultranaționalismul. Printre alte exemple, istoricul ajunge și la momentul 1910 când se formează partidul lui Iorga și al lui A. C. Cuza. „S-a scris destul de mult că acest partid al celor doi era unul de extremă dreapta. Însă un lucru interesant ce numultă lume îl știe este că cei doi gândeau în moduri total opuse”, descrie Stoenescu cele întâmplate atunci.
„A fost un scandat enorm între ei atunci pentru programul acestui partid. Iorga introdusese tot felul de puncte referitoare la agricultură, țărani, în timp ce Cuza acesta nu concepea un program fără vreun punct ce prevede ceva legat de evrei și antisemitism”, mai continuă istoricul.