Fotbalul din Egipt a înregistrat din nou o tagedie, după ce în urmă cu trei ani au murit cel puțin 72 de suporteri în masacrul de la Port Said.
De această dată, înainte fluierul de start al partidei Zamalek - ENPPI, aseară, peste 30 de fani și-au pierdut viața în urma confruntărilor cu poliția, care a a deschis focul şi a făcut uz excesiv de gaze lacrimogene pentru a tempera spiritele. Forțele de ordine au folosit gloanțe sferice de plumb asupra ultrașilor lui Zamalek Cairo, la scurt timp după ce fanii grupării egiptene au încercat să intre în stadionul „30 Iunie”, proprietate a Ministerului Apărării din Egipt. Potrivit Ministerului de Interne egiptean, poliţia a încercat să asigure ordinea în condiţiile în care sute de fani fără bilet au încercat să forţeze intrarea în stadion, pentru a asista la meciul de primă ligă dintre Zamalek şi ENPPI. „Au încercat să rupă porţile cu forţa, pentru a intra la meci. Decesul a venit din cauza busculadelor create”, au spus oficialii Ministerului de interne egiptean.
Există, însă, şi alte opinii! „Au murit intoxicaţi cu gaze lacrimogene”, au declarat medicii de la spitalul Ahli Bank, locul unde au fost transportate atât cadavrele suporterilor, cât şi cei răniţi.