Cel mai recent videoclip lansat de Kanye West va isca fără îndoială controverse în showbiz-ul american. În acelaşi stil nonconformist cu care artistul şi-a obişnuit fanii, noul produs aduce la un loc unele dintre cele mai cunoscute vedete de peste ocean şi nu oricum, ci... în pat, dezbrăcate.
Melodia se numeşte Famous şi odată lansată în spaţiul public a dat naştere unui nou scandal între Kanye West şi Taylor Swift, care s-a simţit ofensată de versurile interpretate de rapper.
In videoclip apar 12 celebrităţi dezbrăcate în pat alături de Kanye West, printer care: Taylor Swift, Amber Rose, Rihanna, Chris Brown, Caitlyn Jenner, Bill Cosby, Donald Trump, George W. Bush, Anna Wintour, Ray J și Kim Kardashian West.
Cei enumeraţi nu apar în persoană însă, ci este vorba de figuri de ceară, special concepute pentru înregistrare. Kanye West şi-a propus prin acest videoclip să atragă atenţia asupra abuzului paparazzi la adresa celebrităţilor, pe care aceştia îi urmăresc până în cele mai intime situaţii, scrie Libertatea.