Videanu: Moțiunea de cenzură anunțată de USL nu are șanse

Democrat-liberalul Adriean Videanu a spus, astăzi, că USL nu va reuși să adune cele 236 de voturi necesare trecerii unei moţiuni de cenzură şi că încercarea Opoziției de depunere a unei astfel de moțiuni pe argumente "absolut ridicole nu va avea niciun fel de sorţi de izbândă".

"Eu am convingerea că Opoziţia nu va aduna cele 236 de semnături necesare trecerii unei moţiuni de cenzură. Demersul mi se pare unul absolut politicianist, doar suntem în campania electorală, fiecare trebuie să-şi utilizeze tot arsenalul de care dispune în ideea de a încerca să se facă vizibil", a declrat Adriean Videanu. Potrivit acestuia, faptul că USL nu trece în sondaje de 47-48% este şi rezultatul faptului că Opoziţia nu reprezintă o alternativă pentru români. Despre membrii PDL care ar semna moțiunea Întrebat ce măsuri va lua partidul în cazul în care vor exista parlamentari democrat-liberali care ar semna moţiunea de cenzură, Videanu a explicat că ''procedura de excludere a unui reprezentant al partidului în una din cele două Camere este una destul de greoaie''. ''Trebuie să ajungem în Consiliul Naţional de Coordonare pentru că sunt demnitari ai PDL.Va analiza partidul. Dar sigur, pe cale de consecinţă eu aş spune fără echivoc: fiecare parlamentar care semnează o moţiune de cenzură, în mod normal, nu are ce să caute în PDL", a subliniat Videanu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunțat că USL va depune moţiune de cenzură pe 17 aprilie.