Videanu în replică la programul USL: "Ar crește deficitul cu 4% din PIB"

Adriean Videanu a prezentat azi o analiză cu impactul bugetar al celor 14 măsuri economice propuse de USL. În opinia liderului PDL, dacă programul economic ar fi pus în practică, ar produce un deficit bugetar de 4% din PIB în 2012, respectiv un minus de 5,5 miliarde de euro.

Adriean Videanu a susţinut că cel mai mare impact l-ar avea reducerea CAS cu 5%, fapt care ar afecta bugetul de stat cu -0,8%, în timp ce instituirea cotei regresive ar spori deficitul bugetar cu -0,7%. "Viziunea prezentată de USL este una nearticulată şi insuficient fundamentată pentru un document de o asemenea importanţă", a afirmat fostul ministru al Economiei într-o coneferință de de presă susținută azi la sediul PDL. Adriean Videanu a precizat că programul economic al USL ar fi trebuit însoţit de o analiză de impact. El a mai susţinut că evaluarea macro-economică făcută de USL "se bazează pe date insuficiente, astfel încât indicatorii utilizaţi nu sunt calculaţi pe baza unor date oficiale". Adriean Videanu a prezentat și propriul său scenariu privind scăderea CAS. Și premierul Emil Boc a criticat programul economic al USL pentru că prevede renunțarea la cota unică de impozitare. Dinu Patriciu, în război cu Ponta și Antonescu În mod surprizător, "Viziunea economică a USL", prezentată vineri de Victor Ponta și Crin Antonescu a fost criticată chiar de omului de afaceri liberal Dinu Patriciu.

În prefața prezentării măsurilor susținute de USL, Victor Ponta i-a dat o replică dură lui Patriciu, spunând că ziarul pe care îl patronează a criticat zilnic programul USL deși nu l-a citit. Și liderul liberalilor Crin Antonescu i-a dat o replică acidă lui Dinu Patriciu cu care s-a declarat gata să se bată dacă nu are de ales.