Listele de așteptare inlcud alte 400 de persoane care ar avea nevoie de un ficat, 30 de inimă și 30 de pancreas, potrivit datelor oficiale.
"La transplantul renal este o foarte mare problemă. Sunt foarte multe persoane pe lista de aşteptare. Din nefericire, o foarte mare parte dintre ele nu mai sunt în situaţia biologică de a putea rezista unei proceduri de transplant", a spus Zota.
Potrivit medicului, au fost înregistraţi în acest an 72 de donatori cadavru, cu 10 mai mulţi decât anul trecut în aceeaşi perioadă.
"Anul trecut a fost un an foarte bun. Avem, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, promovată o nouă lege a transplantului care a trecut săptămâna trecută prin Camera Deputaţilor şi care reaşează activitatea de transplant din România pe nişte baze foarte solide. Vrem să remarcăm faptul că mai mult de jumătate dintre colegii noştri din ţară au început să fie plătiţi pentru munca de coordonare şi pentru munca de declarare a morţii cerebrale. Mai sunt câteva disfuncţionalităţi, dar eu zic că în scurt timp le vor rezolva şi pe acelea", a mai spus Zota.
Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii a aprobat 5 posturi, care au fost scoase la concurs, trei s-au ocupat, iar două se vor ocupa, probabil, în luna iulie.