Victor Socaciu: "Marina minte, a ştiut mereu că am o fiică!"

Cântărețul a vorbit pentru "Libertatea" despre Alessia Ana Maria (25 de ani), fiica lui născută în urma unei poveşti de dragoste cu o femeie din Sibiu

Supărat că Marina Almăşan o consideră pe Alessia "un copil din flori", Victor susţine că a fost întotdeauna aproape de fata lui. Cântărețul contrazice declaraţiile făcute ieri de fosta lui soţie,  care susţinea că a aflat de existenţa fiicei lui, Alessia Ana Maria, abia în urmă cu doi ani. "Marina minte cu neruşinare! Ştia de Alessia încă de dinainte de căsătoria noastră. Eu am recunoscut- o de când s-a născut, în septembrie 1987. E adevărat că nu m-am însurat cu mama ei, dar în acea perioadă nu eram căsătorit cu nimeni", a declarat Victor Socaciu. Alessia Ana Maria, fiica interpretului, are 25 de ani şi e absolventă de Teologie, acum fiind înscrisă la master şi la cursurile unei şcoli de televiziune şi film. "Şi acum îi plătesc pensie alimentară. Alessia e un copil bun. Mă interesez de ea, ţinem legătura. Avem o relaţie frumoasă", mai spune Socaciu.