Premierul Victor Ponta a declarat, într-un interviu pentru Handelsblatt, că va accepta decizia CCR, indiferent care va fi aceasta şi a subliniat, din nou, că este dispus să colaboreze cu Traian Băsescu.
"Voi accepta orice decizie a Curţii Constituţionale", a declarat Victor Ponta, într-un interviu pentru Handelsbatt, care va apărea astăzi.
Ponta recunoaşte că lupta pentru putere a afectat imaginea ţării şi susţine că, după referendum, s-a ferit să lanseze atacuri împotriva lui Traian Băsescu.
"Din punctul meu de vedere referendumul a pus capăt crizei politice", a mai spus Victor Ponta.
Şi în interviul acordat publicaţiei "The Guardian", premierul Victor Ponta a declarat că, dacă Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, el va încerca să "coabiteze" cu şeful statului.
Ieri, Traian Băsescu a replicat, anunţând, într-un interviu acordat postului de radio "Vocea Rusiei", că şi el este dispus la coabitare. CITIŢI ŞI:
- Băsescu spune că va coabita cu Ponta dacă va reveni la Cotroceni
- "The Guardian": Victor Ponta este dispus să "coabiteze" cu Băsescu
- Se rupe lanţul de iubire? Crin îl pune la punct în public pe Ponta
- Victor Ponta: Nu voi coabita cu Băsescu. USL, dispusă să respecte decizia CCR privind prezenţa la referendum