Principalul sindicat din TVR, Sindicatul pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), îl roagă pe premierul Victor Ponta să indexeze taxa TV, până la suma de 4,5 lei, astfel încât Televiziunea Română să-şi permită achiziţionarea drepturilor de difuzare ale Campionatului European de fotbal din 2016.
Scrisoarea este semnată de Dragoş Bocanaciu, preşedintele SPUSTV, care precizează că îi scrie lui Victor Ponta în calitate de lider de sindicat şi că încearcă să facă abstracţie de calitatea sa de comentator sportiv al Televiziunii Române, conform voceatransilvaniei.ro.
„Domnule Prim Ministru, vreau să vă rog ca să luaţi în calcul că în acest moment există, teoretic şi practic, o singură forţă capabilă să ajute TVR să îşi îndeplinească misiunea de serviciul public. Şi această forţă este Guvernul României. Practic, vă rog să luaţi foarte serios în calcul că, din taxa TV de 4 lei, 50 de bani, adică 12%, se duc direct în buzunarele celor care o colectează, că din restul banilor alte 5 procente se duc lunar pe costul utilităţilor şi aproape 1 milion de euro este virat în fiecare lună la bugetul de stat pentru CAS, impozite etc.”, scrie Dragoş Bocanaciu.
Liderul sindical spune că există o singură soluţie viabilă pentru ca românii să poată urmări Euro 2016, respectiv ca Executivul să modifice, prin Hotărâre de Guvern, Legea 41, cuantumul taxei TV şi comisionul perceput la colectare.
„O taxă TV universală, fără posibilitatea de renunţare, o indexare cu 50 de bani a acestei taxe şi un comision de colectare stabilit prin lege la 5%, ar aduce TVR un plus de aproape 2 milioane de euro lunar, bani care ar putea fi folosiţi pentru plata datoriilor la fisc, achiziţionării pachetului "free to air" la Euro 2016 şi a celorlalte competiţii majore din anii următori, precum şi realizării unor programe de calitate începând din această vară, care să justifice aceste măsuri”, mai spune Dragoş Bocanaciu.
Potrivit preşedintelui SPUSTV, „de 12 ani, Televiziunea Română este Cenuşăreasa televiziunilor din România”, „o Cenuşăreasă care e obligată prin lege să se supună partidelor politice şi Parlamentului şi care aşteaptă încă un miracol din partea zânei cele bune”.
Totodată, Dragoş Bocanaciu a declarat miercuri, pentru Mediafax, că indexarea taxei TV şi aducerea sa la nivelul de 4,5 lei ar fi de fapt „o revenire la taxa TV din 2003″. „Iniţial, taxa a fost 4,5 lei, după care s-a spus că 4 lei este suficient şi era suficient în perioada respectivă”, a spus preşedintele SPUSTV.
El a precizat că, în prezent, doar 65% dintre români plătesc taxa TV, restul fiind scutiţi de la plata acesteia, întrucât multe persoane declară că nu deţin televizor.
Mai mult decât atât, Dragoş Bocanaciu a spus că Telekom România, care deţine televiziunile sportive Dolce Sport, a anunţat recent că va transmite toate cele 51 de partide ale celei mai mari competiţii fotbalistice din Europa, Euro 2016.
„Statul român face astfel concurenţă TVR, pentru că Dolce Sport este deţinut de Telekom, în care 46% din acţiuni sunt deţinute de statul român”, a susţinut Dragoş Bocanaciu.
TVR a anunţat, pe 30 martie, într-un comunicat remis Mediafax, că se află în cursa pentru achiziţionarea drepturilor de difuzare TV a opţiunii „free to air” pentru Campionatul European de fotbal din 2016, pachetul vizat de TVR cuprinzând 23 de partide, inclusiv meciurile echipei României.
Potrivit comunicatului respectiv, situaţia financiară a TVR este una extrem de dificilă, însă televiziunea publică „face toate diligenţele necesare pentru ca toţi telespectatorii din România să aibă acces la evenimentele de importanţă majoră, aşa cum sunt ele definite în Hotârârea Guvernului numărul 47/2003″.
Conform respectivei Hotărâri a Guvernului, evenimentele de importanţă majoră sunt: Festivalul Internaţional „George Enescu”, Jocurile Olimpice de Iarnă, Jocurile Olimpice de Vară, Campionatul Mondial şi cel European de fotbal şi jocurile de calificare ale echipei naţionale de fotbal a României.
În acest sens, TVR a amintit că, săptămâna trecută, a transmis Guvernului României, prin Ministerul Culturii, în vederea însuşirii lui ca iniţiativă legislativă, o propunere legislativă de modificare a Legii numărul 41 pe 1994 de organizare şi funcţionare a TVR, în sensul asigurării de la bugetul de stat a surselor financiare necesare achiziţionării drepturilor privind transmisiile evenimentelor de importanţă majoră stabilite prin Hotărârea Guvernului numărul 47/2003.
Pe de altă parte, reprezentanţii UEFA ar fi cerut de la TVR o scrisoare de garanţie bancară de 4,5 milioane de euro, pentru ca Televiziunea Română să poată să cumpere drepturile pentru meciurile de la Euro 2016. Acesta ar fi motivul pentru care TVR a solicitat sprijinul Guvernului în această chestiune, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din televiziunea publică.