Victor Ponta: "Remaniere", doar după alegeri. PLUS: Arafat nu vrea să facă parte din Guvern

Premierul Victor Ponta a declarat că exclude posibilitatea unei remanieri până la alegerile din 9 decembrie, şi că după alegeri va fi apărea o nouă formulă guvernamentală, în care unii dintre actualii miniştri vor rămâne, iar alţii nu.

"Nu e necesară o remaniere. Până pe 9 decembrie, nu. Mai e puţin timp şi după 9 decembrie vom forma un Guvern şi cu o altă structură, în care o parte din miniştrii actuali vor rămâne, alţii nu", a spus Ponta, conform mediafax.ro.

El a arătat că informaţia potrivit căreia ar putea avea loc o rocadă între ministerele deţinute de PSD şi PNL este falsă. Arafat nu vrea să fie membru în Guvernul Ponta nici după alegeri

În mod aproape cert, din formula guvernamentală imaginată de Ponta dacă USL va forma guvernul după alegeri, va lipsi Raed Arafat. Premierul a declarat că Arafat l-a informat deja că nu vrea să deţină portofoliul Sănătăţii după alegeri, în noul Guvern. "Şi, după 9 decembrie, în noul Guvern, dacă doreşte să fie ministru, nu voi ezita să-i propun acest lucru. Dar, dacă nu doreşte - lucru pe care mi l-a spus şi zilele acestea - atunci după 9 decembrie vom nominaliza un ministru cu un mandat de patru ani şi cu un mandat şi o strategie foarte clară", a spus Ponta, care asigură interimatul la Sănătate. Deocamdată, Ponta a arătat că îi va propune preşedintelui Băsescu ca interimatul formal la ministerul Sănătăţii să fie deţinut de el, ca premier, în timp ce atribuţiile practice vor fi delegate lui Arafat. "Domnul Arafat, nefiind membru al Guvernului, nu poate în mod formal să fie ministru interimar, motiv pentru care voi propune preşedintelui ca în mod formal să asigur interimatul, delegând toate atribuţiile către domnul Arafat. Intenţionez şi cred că este bine pentru stabilitatea ministerului până pe 9 decembrie ca domnul Arafat să conducă în fapt ministerul", a spus Ponta. CITIŢI ŞI:

  • MRU îi propune lui Ponta o remaniere totală
  • Liberalii îşi fac griji şi pentru soarta ministrului Mariana Câmpeanu. VEZI ce zice Ponta