Președintele PSD Victor Ponta spune că proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a țării cu opt județe în loc de 41 nu pune în pericol fucnționarea alianței cu PNL.
"Reorganizarea teritorială nu pune în pericol USL, nu asta e problema noastră. Şi dacă o să fie opt regiuni, o să candidăm în opt regiuni şi o să câştigăm în toate. Absolut deloc nu e asta o problemă pentru USL, dar o să creeze un haos care trebuie gestionat într-o perioadă de haos economic şi social", a declarat Victor Ponta, citat de Agerpres, într-o conferință de presă la Târgu-Jiu. Președintele spune că nu e o problemă cu USL va avea opt candidați în loc de 41, ci problema este faptul că într-un an trebuie să refaci toată legislația. "Despre asta e vorba şi despre faptul că nu poţi face o asemenea reorganizare decât dacă o faci în nişte trepte şi cu nişte lucruri raţionale. Într-un an de zile trebuie să faci toată legislaţia, apoi trebuie să construieşti consilii regionale. (...) Problema USL va fi de gestionare a acestei reorganizări, cum trebuie gestionată această reorganizare (...) dar pe un termen de patru ani, nu de patru zile. Din punct de vedere politic, nu este o problemă pentru USL. Că o să avem doar 8 candidaţi în loc de 41? Nimeni nu a desfiinţat corespondentul USL în alte ţări care au fost reorganizate teritorial, precum Franţa, Italia sau Spania", a spus Ponta. El a subliniat că o reorganizare teritorială nu se poate face decât "cu cap şi cu raţiune", dar şi că niciun fel de reorganizare de acest tip nu se poate face "decât prin referendum pentru a-i întreba pe cetăţeni în ce măsură sunt de acord". Cu o zi înainte Victor Ponta afirmase că reducerea trasnformarea celor 41 de județe în opt va costa fiecare cetățean între 600 și 700 de lei.