Victor Ponta a făcut câteva comentarii cu privire la cererea de achitare pentru Mircea Negulescu, în unul din dosarele Adinei Florea. Fostul premier a mai spus că după ce PSD va lua funcția de premier, va porni lupta anticorupție deoarece, în opinia sa, „procurorii au primit deja mesaj să execute”.
Victor Ponta a declarat, joi, în emisiunea lui Victor Ciutacu, că cererea procurorilor PICCJ de a-l achita pe Portocală, fostul procuror DNA Ploiești, Mircea Negulescu, acuzat de mai multe fapte de cercetare abuzivă, constrângerea martorilor și abuz, reprezintă un „mesaj politic foarte serios” pentru procurori.
Fostul premier a mai afirmat că procurorii „urmează să execute”
Victor Ponta a declarat că nu ar trebui să fim surprinși dacă într-o zi fostul procuror DNA Portocală va ajunge să lucreze la Parchetul European, să primească 7-8.000 de euro pe lună și să ancheteze corupția care, așa cum spune și doamna Von der Leyen.
„Eu acum mă aștept ca domnul Portocală să ajungă la Parchetul European, să primească 7-8.000 de euro pe lună și să ancheteze corupția care, așa cum spune și doamna Von der Leyen, există în Europa doar prin țările din Est, adică prin România, prin Ungaria, prin Bulgaria...
Doar nu vă închipuiți că ar fi corupție în Germania sau prin Franța?! Deci mă aștept ca domnul Portocală, după ce i se face dreptate de Parchetul General, care atenție a invocat prescripția, Parchetul General fiind autorul faimoasei circulare care spune să nu se aplice decizia CCR”, a mai subliniat Victor Ponta.
Victor Ponta: Domnul Portocală, domnul Onea și gașca de la Ploiești n-au fost chiar tâmpiți
Fostul premier a mai spus că după ce PSD va primi funcția de premier, prin numirea lui Marcel Ciolacu, este convins că atunci va reporni și lupta anti-corupție.
„Eu cred că era de așteptat acest lucru, domnul Portocală, domnul Onea și gașca de la Ploiești n-au fost chiar tâmpiți. Ei au executat pe cine trebuia, n-au executat la întâmplare.
E și un mesaj pentru alții care urmează să execute. Părerea mea sinceră, ca o evaluare din afară, este că veți constata imediat ce PSD-ul va prelua funcția de premier, prin Marcel Ciolacu, nu doar că de atunci vor crește prețurile la energie și va crește inflația, dar atunci va reporni și lupta anti-corupție.
Acum nu e nicio corupție în România, dar atunci va apărea brusc lupta anti-corupție și procurorii care vor face ceea ce a făcut Portocală trebuie să fie siguri că nu o pățesc”, a declarat Victor Ponta la emisiunea reaşitată de Victor Ciutacu, România TV.