Victor Ponta, la Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon, aflat în reabilitare: S-a progresat foarte mult

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, după vizita pe care a efectuat-o la Spitalul Clinic de Urgenţă 'Sf. Pantelimon', aflat în reabilitare, că lucrările de modernizare a acestui obiectiv au avansat, 'dar mai este încă mult de lucru'.

'Am vrut un singur lucru, tocmai că la rectificarea de ieri cei mai mulţi bani s-au dus, cum era normal şi corect, spre Sănătate - şi de altfel şi la rectificarea din septembrie o să alocăm în continuare bani pentru Sănătate - am vrut să văd totuşi, aici, un proiect de succes. Înţeleg că doar în nouă luni, de la un spital foarte vechi care nu respecta niciun fel de standard, s-a progresat foarte mult, dar mai este încă mult de lucru', a menţionat Ponta, citat de Agerpres.

În context, el a spus că ceea ce a constatat că nu merge bine este întârzierea lucrărilor de modernizare a maternităţii din cadrul spitalului, dar i s-a explicat că este vorba despre noi standarde pe care toate maternităţile din România trebuie să le respecte.

'Am vrut să văd un proiect care mă interesează foarte tare, maternitate finanţată din fondurile de la Banca Mondială şi care trebuie finalizată, cum a spus domnul manager, în trei luni şi vreau cu domnul ministru Bănicioiu, cu domnul secretar Arafat, pe zona de Urgenţe, de modernizări, şi mai ales pe zona de dotări, atât din fonduri europene nerambursabile, cât şi din Programul de la Banca Mondială, acel credit de 250 de milioane de euro pentru dotări de aparatură la spitale. Să folosim banii respectivi cât mai bine şi să vedem că infrastructura de sănătate din România începe în anumite zone să fie la anumite standarde pe care oamenii le merită', a susţinut Victor Ponta.

În curtea spitalului, şeful Executivului a fost abordat de mai mulţi cetăţeni cu diverse probleme sociale, solicitându-i ajutorul. Premierul a vorbit cu aceştia şi le-a promis că va avea o discuţie pe această temă cu primarul sectorului 2, Niculae Onţanu.

Potrivit conducerii spitalului, lucrările de modernizare - reparaţii capitale şi investiţii (aparatură medicală) - la Spitalul 'Sf. Pantelimon' au demarat în anul 2012 şi vor fi finalizate în luna septembrie, fiind finanţate cu suma totală de aproximativ 30 de milioane de lei, bani ce provin din bugetele Ministerului Sănătăţii şi Primăriei Sectorului 2.

Cât priveşte maternitatea, lucrările de modernizare vor fi asigurate din fonduri de la Banca Mondială şi se preconizează încheierea acestora în luna octombrie a acestui an.

Spitalul a fost construit în perioada 1970-1972 şi are o capacitate efectivă de 525 de paturi şi 724 de salariaţi, dintre care 159 de medici.